Mesajul noului președinte al Băncii Mondiale: “Cred că mai important este să devenim o bancă mai bună. Şi apoi îmi voi câştiga dreptul să revin şi să cer o bancă mai mare”

Ajay Banga Sursa foto: World Economic Forum

Preşedintele Băncii Mondiale, Ajay Banga, vrea să îşi concentreze eforturile pentru îmbunătăţirea instituţiei financiare internaţionale, astfel încât să poată dobândi dreptul de a cere statelor membre o majorare de capital, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

În primul său turneu în străinătate de la numirea în postul de preşedinte al Băncii Mondiale, Ajay Banga a spus că va aştepta înainte de a cere o majorare de capital, până când vor fi făcute progrese cu reorientarea activităţilor de creditare ale băncii spre proiecte care au un impact mai mare, precum şi până când instituţia va fi mai agilă şi va creşte creditare cu actualul bilanţ contabil.

“Nu creau să pun căruţa înaintea calului”, a declarat Ajay Banga pentru Reuters, cu prilejul unei vizite în Jamaica şi Peru. “Cred că mai important este să devenim o bancă mai bună. Şi apoi îmi voi câştiga dreptul să revin şi să cer o bancă mai mare”, a adăugat Ajay Banga.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, a exclus în luna martie o majorare de capital la Banca Mondială dar cu toate acestea experţii în dezvoltare internaţională sunt de părere că nevoile de finanţare anuale pentru tranziţia energetică, care sunt de ordinul miilor de miliarde de dolari, vor necesita o recapitalizare a Băncii Mondiale şi finanţări mari din partea sectorului privat.

Potrivit lui Ajay Banga, prima sa sarcină în îmbunătăţirea instituţiei vechi de 78 de ani este să discute cu acţionarii despre o schimbare a declaraţiei de principii a instituţiei, cu un accent pe eliminarea sărăciei “pe o planetă locuibilă”. Noul preşedinte al BM vrea să extindă rolul băncii în finanţarea schimbărilor climatice, pandemiei şi altor crize. Actuala misiune a Băncii Mondiale este eliminarea sărăciei extreme în decursul unei generaţii şi promovarea unei prosperităţii împărţite.

“Cum poţi să elimini sărăcia dacă nu poţi respira, dacă nu ai apă curată dacă eşti speriat de Covid, dacă eşti un refugiat şi nu poţi mânca? Nu înţeleg cum aceste lucruri sunt privite drept sau-sau. Pentru mine ele sunt mână în mână”, a spus Ajay Banga.

Cu mai multe ocazii în timpul vizitelor în Peru şi Jamaica, Ajay Banga a spus că diferitele divizii care formează Grupul Băncii Mondiale trebuie să conlucreze mai bine ca “o singură bancă”, astfel încât ţările să nu mai fie nevoie să lucreze separat cu diferitele divizii din cadrul grupului, şi a cerut urgentarea procedurilor de aprobare.

De asemenea, Ajay Banga a precizat că vrea să măsoare succesul nu după numărul de proiecte aprobare sau după sumele angajate ci prin “lucruri tangibile care arată dezvoltarea. Câte fete au mers la şcoală, câţi dolari din sectorul privat am reuşit să aducem pentru fiecare dolar investit de noi? Câţi oameni au un loc de muncă mai bun?”.

Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de provocările generate de pandemie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: