Metroul spre Otopeni : Metrorex anunță până la sfârșitul lunii numele constructorului din Turcia care va lucra la cele șase stații dintre Băneasa și Aeroport. Ministrul Grindeanu și-a cerut scuze Ambasadorului Japoniei pentru că metroul nu a ajuns încă la Aeroport

Consiliul General PMB PUG M 4 Filaret Progresu Sursa Foto : Metrorex

Metrorex va anunța până la sfârșitul lunii constructorul din Turcia care a câștigat licitația pentru secțiunea de metrou Băneasa-Aeroport Otopeni a Magistralei M 6, spune Ministrul Grindeanu într-un interviu la Digi24. Evaluarea celor trei oferte, toate primite de la companii din Turcia s-ar finaliza cu peste o lună înainte de termenul din SEAP, 9 ianuarie 2023, potrivit datelor oficiale din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Pentru prima secțiune a M6, Gara de Nord-Băneasa (structura primelor șase stații) contractul semnat cu turcii de la Alsim Alarko este în etapa de proiectare, iar lucrările vor începe la primăvară în timp ce pentru a doua secțiune, Băneasa-Aeroport Otopeni, Metrorex evaluează ofertele primite de la Alsim Alarko, Dogus și Gullermak. (Dogus și Gullermak au depus oferte și pentru Magistrala de la Cluj Napoca). Pentru linia de Metrou spre Otopeni, Ministerul Transporturilor a propus oficial transferul celor 300 de milioane de Euro, finanțarea prin PNRR stabilită pentru M 4 Gara de Nord-Filaret. Contractele pentru secțiunile 1 Mai-Băneasa-Otopeni sunt pentru tuneluri și structura stațiilor, nu și pentru instalații, finisaje și rame noi spre deosebire de M 1 Cluj Napoca unde contractul este ,,la cheie”. 

Ministrul Grindeanu a transmis că, încă de la prima întâlnire cu Ambasadorul Japoniei și-a prezentat scuzele pentru întârzierea proiectului, România având în conturi de peste un deceniu un credit de aprox. 300 de milioane de Euro pe care l-a acordat Banca Japoniei pentru construirea M 6, împrumut încă nefolosit : ,,Trebuie spus că, deși a beneficiat de finanțare japoneză proiectul a fost blocat un an de către un fost ministru (n.r Cătălin Drulă) și l-a scos, aproape l-a anulat. El a oprit proiectul. La prima întâlnire mi-am cerut scuze Ambasadorului Japoniei, am reluat rapid acest proiect, M 6 și, în acest moment cred că în decurs de două-trei săptămâni cei de la metrou vor putea să anunțe câștigătorii licitației. E un proiect important…Aeroportul Otopeni va arăta ca un aeroport european.”

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Pe de altă parte, Comisia Europeană a refuzat să finanțeze secțiunea Băneasa-Otopeni arătând că nu este rentabilă, iar legătura feroviară cu Aeroportul este asigurată prin Trenul de Otopeni, pe care tot Comisia l-a finanțat. Totodată, fostul ministru Cătălin Drulă a considerat proiectul ,,o piatră de moară” și a explicat că banii trebuie folosiți pentru a finanța metroul M 5 pentru secțiunile Eroilor -Universitate-Iancului-Pantelimon (detalii aici), trasee care deservesc un bazin mai mare de populație.

Notă : Fostul Ministru, Cătălin Drulă a anunțat punerea în așteptare a M 6 Băneasa-Otopeni în 2021, anul centenarului relațiilor bilaterale româno-nipone și după episodul vizitei istorice din 2018 a fostului premier Shinzo Abe, gafă grosolană pentru primirea sub standardele diplomatice și de protocol.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Practic, o linie de metrou care va costa nu ştiu câte miliarde va conecta aeroportul Otopeni de Gara de Nord, ca sa concureze trenul care face fix acelaşi lucru.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.