Ministrul Finanțelor: “Nu am dubii că taxa de solidaritate nu va fi plătită inclusiv de către OMV Petrom. Toată lumea va plăti solidar acest cost crescut al vieții”

Adrian Caciu, ministrul Finantelor Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a declarat, miercuri, că nu are dubii că taxa de solidaritate nu va fi plătită inclusiv de către OMV Petrom, în contextul în care Comisia Europeană urmează să vină cu clarificări privind modul de aplicare a taxei.

Declarațiile vin în contextul în care profit.ro a scris anterior că Ministerul Finanţelor cere Comisiei Europene clarificări în privinţa regulamentului european transpus în legislaţia naţională, prin ordonanţa adoptată la final de decembrie, pentru introducerea contribuţiei de solidaritate, o suprataxă asupra companiilor din sectoarele petrol, gaze şi cărbune.

„Fiind vorba de un regulament european care prevalează și legislației naționale, am cerut clarificarea de la autor. Dacă clarificarea este una care nu necesită niciun fel de adăugire la ce s-a făcut pe plan național… Dacă este nevoie de o îmbunătățire a cadrului național, pe principiul regulamentului, va fi o astfel de îmbunătățire. În câteva zile eu cred că se va primi și răspunsul de la Comisie. Până la urmă și Comisia este pusă într-o situație de dinamică și de adaptare și atunci când se redactează actele normative la nivel de Parlament sau de Comisie comportă necesitatea de clarificare. Obiectivul este că toată lumea va plăti solidar acest cost crescut al vieții”, a declarat ministrul.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

El a afirmat că nu au mai fost alte companii care să anunțe că nu vor plăti această taxă.

„Ordonanța nu s-a referit la o companie, s-a referit la tot sectorul. OMV Petrom a exprimat o opinie, este opinia lor. Orice legislație poate comporta interpretări diferite. Tocmai de aceea cred că datoria noastră ca Guvern este să introducem cât mai clar normele și să scriem articolele cât mai clar și să avem în spate ranforsarea de către Comisia Europeană. Din perspectiva principiului fiscal, se merge pe principiul declarării și plății impozitului. Nu am dubii că această contribuție nu va fi plătită (sic!) inclusiv de această companie”, a precizat ministrul.

Reamintim că grupul austriac OMV a anunţat că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate în România.

„În baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptăm că OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului”, subliniază OMV.

La finele anului trecut, Guvernul României a aprobat transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie, în urma măsurii urmând să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei.

Potrivit actului normativ, societăţile comerciale care desfăşoară activităţi în sectoarele ţiţeiului, gazelor naturale, cărbunelui şi rafinăriile vor plăti o contribuţie de solidaritate de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani, respectiv 2018, 2019, 2020 şi 2021. Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: