Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Curții Constituționale luni, 11 iulie 2022, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.
Sesizarea integrală poate fi citită AICI
În data de 23 iunie 2022, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (PL- x. 128/2022, L 75/2022).
Prin legea supusă controlului de constituționalitate, se aprobă, cu modificări și completări, O.U.G. nr. 10/2022 prin care a fost modificată și completată Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii. O.U.G. nr. 10/2022 a fost adoptată în vederea simplificării modului de realizare a testului IMM, totodată extinzându-se și sfera programelor naționale destinate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii cu două noi programe, și anume: programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii „Start-up Nation – ROMÂNIA” și programul privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19.
Prin legea criticată, Parlamentul a aprobat O.U.G. nr. 10/2022 cu modificări și completări, în sensul includerii obligației deputaților și senatorilor de a supune propunerile legislative cu impact asupra mediului de afaceri analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii, înainte de transmiterea spre avizare și a stabilirii obligației inițiatorului actului normativ „de a prelua” propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza raportului privind testul IMM, iar, în cazul nepreluării propunerilor, instituirea obligației de a justifica acest lucru printr-o notă publicată pe site-ul propriu.
Administrația prezidențială consideră că, prin conținutul său normativ, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii contravine unor dispoziții din Constituție.
Prin pct. 1 al art. unic din legea trimisă la promulgare, se modifică art. 9 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, care va avea următorul cuprins „(2) Principalele proiecte de acte normative, inclusiv propunerile legislative ale deputaților și senatorilor, cu impact asupra mediului de afaceri vor fi supuse de inițiatori, înainte de a fi transmise spre avizare, analizei Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii”. Totodată, prin pct. 2 al art. unic, alineatul (42) al articolului 91 din Legea nr. 346/2004 se va modifica și va avea următorul cuprins: „(42) Inițiatorul actului normativ preia propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza întocmirii raportului privind aplicarea Testului IMM, având ca scop finalizarea proiectului de act normativ. În cazul în care nu vor fi preluate toate propunerile formulate în cadrul consultărilor, inițiatorul actului normativ are obligația de a justifica acest lucru printr-o notă publicată pe site-ul propriu”.
“Din analiza conținutului normelor mai sus indicate, prin utilizarea sintagmei „inclusiv propunerile legislative ale deputaților și senatorilor” în cuprinsul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, pe de-o parte, și prin referirea în mod generic, fără a se distinge cu privire la sfera noțiunii de „inițiator” în cuprinsul art. 91 alin. (42) din aceeași lege, pe de altă parte, rezultă că deputații și senatorii vor fi obligați să preia în propunerile lor legislative propunerile rezultate în urma consultărilor care au stat la baza întocmirii raportului privind aplicarea Testului IMM.
Considerăm că această soluție legislativă contravine regimului constituțional al mandatului reprezentativ al deputaților și senatorilor, astfel cum este acesta stabilit în art. 69 din Constituție, întrucât impune preluarea de către deputați și senatori, atunci când inițiază o propunere legislativă, a unor soluții prestabilite.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit art. 69 din Constituție, în exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului și orice mandat imperativ este nul. Aceste aspecte constituie fundamentul juridic al mandatului reprezentativ”, motivează președintele.
În cazul legii criticate, cele două puncte ale art. unic folosesc formulări imperative precum „vor fi supuse”, respectiv „preia”. În condițiile în care acestea prescriu conduita de urmat a deputaților și senatorilor atunci când formulează propuneri legislative cu impact asupra mediului de afaceri, apreciem că modificările aduse de Parlament aduc atingere art. 61 și art. 69 alin. (2) din Constituție. Mai mult, nerespectarea obligației de a justifica nepreluarea tuturor propunerilor nici nu ar putea atrage răspunderea senatorului ori deputatului respectiv pentru modul în care își exercită mandatul parlamentar.
Încălcarea art. 1 alin. (5), art. 74 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituție
Prin raportare la conținutul normelor criticate, președintele consideră că pct. 1 și 2 ale art. unic din legea supusă controlului de constituționalitate nu îndeplinesc cerințele de claritate și previzibilitate a legii, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea legii, așa cum au fost dezvoltate într-o amplă jurisprudență a Curții Constituționale.
“O primă neclaritate rezultă din lipsa corelării normelor propuse cu ansamblul reglementărilor existente. Astfel, referitor la necesitatea creării unui cadru favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, capitolul II din Legea nr. 346/2004 prevede la art. 9 alin. (1) că: „Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale și camerele de comerț și industrie, în cadrul competenței lor, au obligația să elaboreze politici și să asigure măsuri și acțiuni menite să contribuie la protecția întreprinderilor mici și mijlocii în raporturile lor cu statul, în special prin simplificarea procedurilor administrative și prin prevenirea creșterii nejustificate a costurilor legate de conformarea acestora față de reglementările în vigoare””, se arată în sesizare
Aceasta mai menționează că o a doua neclaritate rezultă din însuși modul de formulare a modificărilor și completărilor prevăzute de pct. 2 al art. unic din legea supusă controlului de constituționalitate. Astfel, deși legiuitorul a folosit în prima teză o formulare imperativă, utilizând sintagma „preia”, în teza a doua se instituie o obligație în sarcina inițiatorului, în ipoteza nepreluării tuturor propunerilor formulate în cadrul consultărilor, respectiv de a justifica acest lucru printr-o notă publicată pe site-ul propriu.
“În cazul în care obligația incumbă deputaților sau senatorilor care își exercită dreptul constituțional de inițiativă legislativă, este neclar cum anume se va materializa obligația de publicare a notei justificative și dacă aceasta se referă la publicarea pe pagina de internet a Camerei din care face parte membrul Parlamentului sau pe paginile celor două Camere.
Or, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate – care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist – să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii” (Decizia nr. 447/2013)”.
În condițiile actuale, în cazul propunerilor legislative inițiate de deputați sau senatori, se consideră că este neclar momentul la care au loc aplicarea testului IMM și supunerea spre avizare Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici și mijlocii, prin raportare la normele de tehnică legislativă, la regulamentele celor două Camere ale Parlamentului, respectiv la Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor.