Primul tren nou de metrou pentru Magistrala Drumul Taberei a ajuns la București. Cât mai durează până la prima călătorie

Tren M 5 Giurgiu Alstom

Primul tren nou de metrou pentru Magistrala V Drumul Taberei a ajuns la București și va intra în teste pentru punerea în circulație. Este prima ramă din contractul de 100 milioane de Euro care include 13 unități produse la fabrica Alstom din Brazilia. Luna aceasta, din Brazilia spre Portul Bremerhaven (lângă Hamburg) a plecat și rama cu indicativul 1 botezată ,,Ilfov”, conform datelor Economedia.

Trenul botezat ,,Giurgiu” va parcurge 10 000 de kilometri în teste pe Magistrala V și ar urma să fie pus în circulație până la sfârșitul anului. Rodajul se va face pe Magistrala V pe timpul nopții, dar nu este sigur că se termină cu recepție în septembrie, la aniversarea celor 4 ani de la inaugurarea Magistralei M 5, mai ales după ,,experiența” trenului Alstom de la ARF (fabricat în Polonia) care ar urma să circule de-abia în noiembrie 2024, la aproape un an de la livrare pentru teste.

Doar pentru prima ramă, rodajul pe M 5 este de 10 000 kilometri, iar pentru următoarele 12 trenuri de câte 2000 km. Pe 3 aprilie, la stația Tudor Arghezi pe M 2, directoarea Metrorex Mariana Miclăuș dădea asigurări că Alstom va livra trenul până la sfârșitul lunii, după cum Economedia a explicat aici.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

,,În cursul lunii aprilie va sosi primul tren nou de metrou, acesta este în drum spre București. Până la finalul anului vor mai sosi cel puțin încă 10 trenuri. Dar trenul va fi pus în funcțiune după parcurgerea testelor de anduranță pentru condiții maxime de siguranță” -Mariana Miclăuș.

Primul tren nou de metrou din cele 13 rame cumpărate în 2020 pentru Magistrala M5 Drumul Taberei a plecat de la fabrica din Brazilia spre București, a transmis marți, 27 februarie 2024, producătorul Alstom. Din Brazilia până lîn Germania transportul este asigurat pe vapor (în 2023 Alstom lua în calcul transport aerian cargo), iar de la Hamburg la București pe trailer.

Pentru contractul Metrorex semnat la finalul anului 2020, penalizarea actuală este de 110 de milioane lei, aproape un sfert din valoarea contractului de 500 de milioane lei, conform ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu : ,,La Metrou, trebuie să se livreze trenuri noi de metrou (n.r Alstom)…astăzi când vorbim penalizările sunt la 22 milioane Euro. “.