Producătorul de scaune pentru automobile Adient, prezent şi în România, face restructurări în Europa pentru a reduce costurile

ADIENT TRIM Ploiesti

Producătorul de scaune pentru automobile Adient plc., companie prezentă şi pe piaţa din România, a anunţat luni că îşi va restructura operaţiunile din Europa, prin eliminarea de posturi şi transferul unor activităţi în ţările unde cheltuielile cu mâna de lucru sunt mai mici, pentru a-şi reduce costurile, transmite Reuters, conform Agerpres.

Compania nu a dezvăluit cât de mulţi angajaţi vor fi afectaţi de disponiblizări şi nici care sunt ţările unde vor fi transferate activităţile. În luna septembrie 2023, Adient avea peste 70.000 de angajaţi la nivel mondial, dintre care aproximativ 72% lucrau în regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA).

Compania Adient este prezentă în România din anul 2000, are un număr total de peste 5.800 de angajați și deține șase unități de producție: Jimbolia (armături metalice și mecanisme), Craiova (scaune auto pentru Ford), Poiana Lacului (spumă poliuretanică), Bradu (scaune auto pentru Dacia, respectiv armături metalice), Ploiești (tapițerii), Pitești (tapițerii auto pentru Mercedes şi BMW). Compania are 75.000 de angajați în 31 de țări și peste 200 de unități de producție/asamblare la nivel mondial.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Constructorii europeni de automobile se confruntă cu o triplă provocare: încetinirea cererii din cauza majorării costurilor cu împrumuturile, care descurajează achiziţiile de automobile, concurenţa acerbă din partea rivalilor chinezi şi majorarea costurilor cu imputurile care le afectează marjele de profit.

Adient furnizează scaune auto pentru unii dintre cei mai mari constructori europeni de automobile, inclusiv Stellantis, Renault, BMW, Mercedes Benz şi Volkswagen, precum şi pentru giganţii americani Ford şi General Motors. Vânzările companiei au avut de suferit în trimestrul care s-a încheiat la 31 decembrie 2023, în condiţiile în care greva demarată de sindicatul UAW a afectat producţia de automobile în SUA.

Noua rundă de disponibilizări de la Adient, precum şi restul măsurilor de restructurare, vor avea drept rezultat un cost de 125 de milioane de dolari, care va fi inclus în rezultatele fiscale pentru trimestrul al doilea. Planul ar urma să se finalizeze până în anul fiscal 2027, rezultatul estimat fiind reducerea costurilor operaţionale cu aproximativ 60 de milioane de dolari pe an.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: