Raport BVB: Mai multe tranzacții în mai, dar volume mai mici. Majoritatea indicilor BVB au încheiat primele cinci luni în teritoriu negativ

BVB, Bursa de valori Bucuresti, investitii Sursa foto: Bursa de valori București

Aproape 118.000 de tranzacții au fost realizate luna trecută la Bursă de Valori București (BVB), cu 44,6% mai mult față de aceeași luna a anului trecut. Valoarea lunară de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost însă luna trecută cu 2,5% sub nivelul din mai 2021 și a ajuns la 685 milioane lei. Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor pe segmentul de acțiuni a suferit un declin mai accentuat, de 11,3%, și a ajuns la un nivel de 31,2 milioane lei. Numărul investitorilor este însă în creștere: datele de la finalul primului trimestru arată că aproape 90.000 de români realizează tranzacții pe bursă românească. Pe ansamblul primelor cinci luni, activitatea investițională s-a intensificat la BVB ceea ce a făcut că valoarea de tranzacționare pentru toate tipurile de instrumente financiare să crească cu 35,7% și să depășească 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde euro. Majoritatea indicilor BVB au încheiat primele cinci luni în teritoriu negativ.

Volatilitatea din piețele de capital internaționale s-a manifestat și în România, pe măsură ce investitorii au reanalizat riscurile generate de actualul context, spun reprezentanții burse. Astfel, la Bursă de Valori București (BVB), au fost realizate luna trecută mai multe tranzacții că număr față de mai 2021, însă pe fondul unor volume mai mici. Astfel, aproape 118.000 de tranzacții au fost realizate luna trecută la BVB, cu 44,6% mai mult față de aceeași luna a anului trecut. Prin contrast, valoarea lunară de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost luna trecută cu 2,5% sub nivelul din mai 2021 și a ajuns la 685 milioane lei. Valoarea medie zilnică a tranzacțiilor pe segmentul de acțiuni a suferit un declin mai accentuat, de 11,3%, și a ajuns la un nivel de 31,2 milioane lei.

“Anul trecut a fost un an record pentru BVB, am avut 23 de companii care au venit la cota bursei, iar în acest an avem deja 9 companii nou listate. Observăm și o mai mare reprezentare a bursei în viață de zi cu zi a românilor: aproape 90.000 de persoane realizează deja tranzacții la bursă prin intermediul unui broker autorizat”, a transmis Radu Hanga, Președinte BVB.

Investitorii prezenți pe Bursă de Valori București au adoptat o atitudine de așteptare într-un context regional și global destul de complicat, spune Adrian Tănase, CEO BVB. “Au avut loc mai multe tranzacții însă pe volume mai mici ceea ce indică o anumită expectativă de a vedea o serie de semnale mult mai clare care să le valideze sau nu strategia de investiție. Cei care au un orizont lung de investiție sunt avantajați de actualul context. Bursă a devenit o platforma mult mai ofertantă pentru economiile românilor pentru că oferta de companii prezente la BVB a devenit din ce în ce mai diversificată. Pe lângă companiile din domeniul financiar și enegetic, observăm o reprezentare foarte bună a companiilor listate în domeniul tehnologiei, dar și al materialelor de construcții sau agricultură”, a menționat Tănase.

Pe ansamblul primelor cinci luni, activitatea investițională s-a intensificat la BVB ceea ce a făcut că valoarea de tranzacționare pentru toate tipurile de instrumente financiare să crească cu 35,7% și să depășească 10 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde euro. Lichiditatea medie zilnică pentru toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 96 milioane lei, aproximativ 19,5 milioane euro, ceea ce a corespuns unei rate de creștere de 36% față de aceeași perioada a anului trecut. Investitorii prezenți la BVB au devenit mult mai activi în perioada ianuarie-mai din acest an și au introdus cu 57,8% mai multe ordine de vânzare-cumpărare decât în aceeași perioada a anului trecut. Astfel, la nivelul primelor cinci luni ale anului au fost realizate 697.000 de tranzacții.

Intensificarea activității investiționale a fost posibilă și datorită interesului crescut manifestat de tot mai mulți români, care au ales să devină investitori și să tranzactioneze instrumentele financiare listate la BVB, spun reprezentanții bursei. Potrivit datelor Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI), la finalul primului trimestru numărul investitorilor ajunsese la 88.000. Comparativ cu finalul lunii martie din 2021, numărul investitorilor direcți la BVB a crescut cu 24%.

Valoarea de piață a companiilor românești listate la BVB a ajuns la final de aprilie la 141 miliarde lei, echivalentul a 28,5 miliarde euro. România a devenit tot mai vizibilă pe plan internațional și este prezența, începând cu dată de 21 martie, cu 11 companii în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente. Cele 11 companii sunt: Banca Transilvania, Nuclearelectrica, OMV Petrom, TeraPlast, One United Properties, MedLife, Transport Trade Services, Purcari Wineries, Conpet, IMPACT Developer & Contractor și Sphera Franchise Group. Din 20 iunie, încă o companie românească, Aquila, va fi inclusă în indicii piețelor emergente.

În ton cu mișcările din piețele internaționale, majoritatea indicilor BVB au încheiat primele cinci luni în teritoriu negativ. În ultima ședința de tranzacționare din mai, indicele BET – care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate la BVB – a afișat o valoare de 12.509 puncte, cu 4,2% sub nivelul de la finalul anului trecut. Indicele BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din BET, a încheiat luna mai la un nivel de 23.072 puncte, cu 0,2% sub cel de la finalul anului 2021.

Sursa foto: Bursa de valori București

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *