Inclusiv banca de stat CEC Bank reacționează după sancțiunile date de ANPC: „Acest control pare făcut pe repede înainte, iar vinovatul era deja cunoscut înainte de finalizarea investigației”

cec bank, palatul cec Sursa foto: Facebook/CEC Bank

Banca de stat CEC Bank afirmă respectă cu strictețe prevederile legale care stabilesc modalitatea de contractare și rambursare a unui credit bancar și afirmă că controlul Protecției Consumatorilor „pare făcut pe repede înainte, iar vinovatul era deja cunoscut înainte de finalizarea investigației”. Banca spune că clienților le sunt prezentate toate variantele de rambursare în momentul în care aceștia iau un credit, iar acest lucru se putea verifica foarte ușor în orice unitate bancară.

Astfel a reacționat CEC la sancțiunile date joi de ANPC altor alte opt bănci din România, pentru practici comerciale înșelătoare cu privire la modul de calcul al ratelor, după ce inițial au fost sancționate 11 bănci. ANPC reclamă faptul că băncile obligă clienții să plătească inițial majoritar dobânda creditului, în proporție de 75% din rată, iar doar 25% reprezintă principalul propriu-zis de rambursat.

„Acest control pare făcut pe repede înainte iar vinovatul se pare că era deja cunoscut înainte de finalizarea investigației. Nu întelegem ce se urmărește prin această acțiune întreprinsă de ANPC, în condițiile în care banca oferă opțiunea de plată cu rate descrescatoare clienților. Aceștia au posibilitatea ca, după ce inițial au selectat opțiunea de rambursare în rate egale sau descrescătoare la începutul creditului, să opteze pentru modificarea tipului de rambursare a ratelor odată cu trecerea timpului”, mai arată CEC Bank.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cei 8 operatori economici sancționați joi de ANPC sunt:

  • EXIM Bank
  • Procredit Bank
  • Intesa Sanpaolo
  • Techventures Bank ( fosta Banca Comercială Feroviară)
  • Libra Bank
  • CEC Bank
  • Garanti Bank
  • Vista Bank

Pe lângă sancțiunea contravențională, respectiv 8 amenzi în valoare de 400.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

Amintim că ANPC a sancționat, săptămâna trecută, 11 bănci pe care le acuză că au realizat graficuri de rambursare a creditului prin care clienții plătesc majoritar dobândă, în primele faze ale creditului, în timp ce principalul este doar o mică parte a ratei.

În urmă cu trei zile, Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a anunțat că se raliază demersurilor băncilor de contestare a proceselor verbale de contravenţie încheiate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„Comunitatea bancară analizează toate pârghiile legale pentru corectarea acestei nedreptăţi şi tragerea la răspundere a celor responsabili pentru prejudiciile grave de imagine aduse sectorului bancar. Defăimarea instituţiilor de credit prin afirmaţii eronate şi calomnioase reprezintă un abuz şi apreciem că acest tip de retorică nu poate să fie tolerat în spaţiul public. În acest context, considerăm necesar ca instituţiile ierarhice superioare să intervină cu celeritate”, se arată într-un comunicat al ARB, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, afirmaţiile preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor „sunt false, exprimate cu rea credinţă şi dezinformează consumatorii, comportamentul abuziv al acestuia conducând la afectarea nefondată a relaţiilor şi a încrederii consumatorilor în bănci”.

„Acest tip de comportament şi informaţiile eronate lansate în spaţiul public, care cataloghează drept ‘practici comerciale înşelătoare’ o metodă legală de calcul a dobânzii folosită în întreaga lume ridică semne de întrebare cu privire la profesionalismul unor angajaţi ai instituţiei publice. Atragem atenţia, încă o dată, că băncile respectă prevederile legale specifice, atât în ceea ce priveşte informarea corectă şi completă a consumatorilor, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de rambursare a creditelor”, se mai spune în comunicat.

Iar în urmă cu o săptămână, BCR a reacționat și a spus că respectă cu strictețe prevederile legale care stabilesc modalitatea de contractare și rambursare a unui credit bancar, conform OUG 50/2010 si OUG 52/2016. „Prin urmare, banca va apela la toate mijloacele legale pentru a dovedi corectitudinea aplicării dispozițiilor prevăzute de lege în cadrul contractelor și practicilor băncii. Modalitățile de calcul al dobânzii din toate contractele BCR sunt cele permise de lege, fiind absolut similare cu practica bancară la nivel european și internațional”, arată banca.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: