Producătorul de gaze de stat Romgaz cere în instanță, prin filiala sa implicată în proiectul de exploatare a gazelor Neptun Deep din Marea Neagră, dizolvarea Fundației Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 (dosar nr. 17337/299/2025), anunță ministrul Energiei Sebastian Burduja.

„Un demers legal, corect și moral, în premieră pentru România. Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilor. Și asta facem. Nu ne vom lăsa intimidați de amenințări, cereri de demisie, minciuni și jigniri pe bandă rulantă”, afirmă el.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Conform ministrului, în cazul de față, prin sentințele civile nr. 667/2025 și 4887/2025, cererile formulate de Fundația Greenpeace împotriva Proiectului Neptun Deep au fost respinse, ONG-ul fiind obligat la plata a 380.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către titularii proiectului.

În urma demarării executării silite, ROMGAZ a constatat că Greenpeace România este insolvabilă, neavând niciun fel de active, bunuri mobile sau imobile, disponibilități bănești, sau vreun cont deschis la unitățile bancare.

„Transparență și corectitudine? Din păcate, nu. Impozite plătite pentru eventualele activități lucrative? Nu. Totul mascat, disimulat sub forma unei alte entități. Într-adevăr, ROMGAZ a constatat că donațiile solicitate publicului pentru finanțarea activității Greenpeace în România sunt colectate de o altă fundație, denumită tot Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România, dar având CIF diferit. Fundația Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România este insolvabilă, fiind utilizată ca paravan de o altă entitate juridică cu aceeași denumire pentru a eluda orice formă de răspundere patrimonială prevăzută de lege. Având în vedere insolvabilitatea și scopul duplicitar al Fundației Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România, ROMGAZ, prin filiala implicată în proiectul Neptun Deep, a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru dizolvarea Fundației Greenpeace CEE (Central Eastern Europe) România, conform Ordonanței Guvernului nr. 26/2000”, mai transmite ministrul.