SAPE, companie în subordinea Ministerului Energiei, contractează lucrări pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic și a rețelei de transport a energiei către Sistemul Energetic Național

European Energy fotovoltaice eoliene Sursa foto: europeanenergy.com

Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), companie de stat ce funcționează în subordinea Ministerul Energiei și administrează participațiile minoritare ale statului în companiile energetice privatizate, a scos la licitație în SICAP un contract de 27 de milioane lei pentru lucrări de construcție a unui parc fotovoltaic de 5MW și a rețelei de transport aferente a electricității către Sistemul Energetic Național (SEN) în localitatea Dârvari, din județul Călărași. În Dîrvari, SAPE operează deja un alt parc fotovoltaic, tot de 5 MW, pe care l-a cumpărat de la un investitor privat. Compania de stat mai deține, în domeniul regenerabilelor, parcul eolian de 7,5 MW Horia din Constanța și parcul eolian de 15 MW Curcubăta din Alba, ambele, la fel, cumpărate de la privați.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C6. Energie: Măsura de investiții I.1 Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară.

Toate lucrările ar trebui să dureze 10 luni, de la semnarea contractului cu furnizorul desemnat iar contractul presupune lucrări complexe: „Servicii de proiectare (PT+DDE+documentații tehnice reduse solicitate de autorități/entități avizatoare, verificare proiect ș.a.), asistență tehnică (inclusiv relația cu factorii interesați/afectați, comunitatea, depunerea documentațiilor la avizatori, obținerea tuturor avizelor, acordurilor și autorizațiilor necesare și predarea la Beneficiar, urmărirea și asigurarea șantierului ș.a.) execuţie de lucrări de construcții (inclusiv drumuri tehnologice de acces, organizare de șantier, birouri pentru diriginte, montare/demontare amenajări temporare, depozitare, protejarea șantierului, eliminarea apei, remedieri, pază ș.a.), procurare (inclusiv combustibil, utilități, materiale consumabile, materiale mărunte, materiale de acoperire ș.a.), transport (inclusiv în și din șantier), manipulări multiple (inclusiv încărcare, descărcare, depunere în releu așteptare îngheț/dezgheț ș.a.), montaj instalații (inclusiv în clădiri, instalații, rețele și sistemele auxiliare care deservesc obiectivul de investiții ș.a.), punere în funcție, probe tehnologice, remedieri și înlocuiri în perioada de garanție”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ofertele se depun în 8 mai, departajarea lor se face în funcție de preț și de termenul de execuție, pe etape, a contractului. SAPE acordă, pentru al doilea factor, punctaj maxim pentru un termn asumat chiar mai mic de 10 luni.

În funamentarea acestei investiții, SAPE spune că a beneficiat de o oportunitate deja existentă, anume banii din PNRR, iar centrala fotovoltaică reprezintă o nouă direcție în afaceri. „Investiția în centrala fotovoltaică din prezentul Caiet de sarcini trebuie privită ca o nouă afacere, care se încadrează în politica SAPE de a produce energie în mod eficient, fără poluare și în același timp eficace. Instalația solicitată nu este o sursă de poluare. Instalația solicitată va contribui la scutirea emisiilor de CO2, SO2, NO2 și alte gaze cu efect de seră într-o măsură proporțională cu dimensiunea sa și energiei electrice produse dintr-o sursă regenerabilă nepoluantă (soare). Conform SF (Studiu de Fezabilitate), prin realizarea investiției se va elimina emisia a cca. 850 tone CO2 (emisii ce se produc în absența acestei unități de panouri fotovoltaice)”.

SAPE, care a fost înființată în 2014 prin desprindere din Electrica SA. Deține participații consistente la companii din domeniul energetic. Toate participațiile pot fi găsite aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.