Şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, a apreciat că o cotaţie a petrolului “în apropiere de 100 dolari per baril” reprezintă un risc real pentru economia mondială, şi a afirmat că este surprins de decizia Grupului OPEC+ de a reduce producţia de ţiţei, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
În 5 octombrie, Grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători de ţiţei) a decis cea mai semnificativă reducere a producţiei de petrol de la pandemia din 2020, scăzând livrările într-un moment în care piaţa este tensionată, în pofida presiunilor SUA şi ale altor ţări pentru a pompa mai mult. Reuniţi la Viena, reprezentanţii celor 13 state membre ale Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi ai celor 10 state aliate, aflate sub umbrela OPEC+, au convenit ca, începând din noiembrie, să-şi reducă producţia cu două milioane de barili pe zi (bpd), pentru a sprijini creşterea preţurilor.
Directorul general al IEA, Fatih Birol, a afirmat că în trecut statele producătoare de petrol au luat decizii pentru a calma pieţele.
“Această decizie ar putea pune o presiune suplimentară asupra inflaţiei şi ar putea slăbi economia mondială”, a declarat Birol pentru Reuter, în marja Conferinţei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP27), care se desfăşoară în aceste zile în Egipt.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Oficialii din ţările în curs de dezvoltare care participă la COP27 au subliniat că preţul mai ridicat al petrolului stimulează inflaţia ridicată, a explicat şeful IEA.
Cotaţia petrolului a scăzut miercuri, în urma publicării unor date care arată o creştere neaşteptată a stocurilor de ţiţei ale SUA. La bursa New York Mercantile Exchange, cotaţiile futures pentru ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în luna decembrie au scăzut cu 3,5%, până la 85,83 dolari per baril.
De asemenea, la bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna ianuarie a scăzut cu 2,8%, ajungând la închidere la valoarea de 92,65 dolari.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.