Sindicaliștii din Ministerul Muncii solicită ministrului dialog şi soluţii concrete la revendicările formulate de angajaţi

Ministerul Muncii InquamPhotos Alexandru Busca sursa foto: Inquam Photos/ Alexandru Busca

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii solicită ministrului de resort dialog şi soluţii concrete la revendicările formulate de angajaţii instituţiilor din subordinea MMSS, care au recurs la proteste spontane.

„Lipsa de reacţie din partea ministrului Muncii faţă de protestele spontane care au avut loc în instituţiile Ministerului Muncii în ultimele trei zile este îngrijorătoare. Subliniem că această situaţie nu contribuie la găsirea soluţiilor pentru revendicările noastre şi nu observăm o deschidere către identificarea unor posibile soluţii, ci, mai degrabă, observăm o tendinţă de blocare. Pe durata întregii perioade de protest, colegii noştri au manifestat responsabilitate şi profesionalism, asigurându-se că beneficiarii nu sunt afectaţi de proteste. Cu toate acestea, fără iniţiative concrete din partea oficialilor, există riscul apariţiei unor blocaje care pot avea un impact negativ asupra funcţionării instituţiilor noastre”, se spune în comunicatul Federaţiei.

Principalele revendicări formulate de angajaţii instituţiilor Ministerului Muncii sunt: iniţierea unui autentic dialog social privind o posibilă reorganizare a instituţiilor Ministerului Muncii înainte de adoptarea oricărui act normativ; asigurarea menţinerii locurilor de muncă pentru angajaţii din instituţiile Ministerului Muncii, ocuparea posturilor vacante prin concurs şi evitarea reducerii acestora fără o analiză echitabilă a deficitului de personal acumulat în timp tot din cauza deciziilor politice; transmiterea proiectului noii legi de salarizare a personalului din sistemul public către toţi actorii implicaţi pentru a iniţia negocierile într-un cadru transparent; încetarea defăimării activităţii şi existenţei Agenţiilor Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Sociale în faţa opiniei publice şi furnizarea unei informări corecte cu privire la toate activităţile instituţiilor Ministerului Muncii.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De asemenea, se solicită alocarea resurselor materiale necesare pentru eficientizarea activităţilor şi oferirea unor servicii îmbunătăţite persoanelor care apelează la instituţiile din Ministerul Muncii, inclusiv dezvoltarea unor programe informatice specifice şi baze de date interconectate pentru implementarea digitalizării; fără ONG-uri/”suport extern” în cadrul instituţiilor statului; fără discriminări faţă de instituţii din alte ministere – privind salarizarea şi condiţiile de muncă; salarii egale pentru aceleaşi funcţii în cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie”; egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în plată şi încadrarea întregului personal corespunzător; stoparea defăimării personalului din instituţiile Ministerului Muncii; plata orelor suplimentare; formarea unui grup de lucru care să realizeze o analiză şi să elaboreze modificări ale actualelor prevederi ale Statutului inspectorului de muncă/Statutului inspectorului social; cumul salariu/pensie, fără excepţii; negociere şi încheiere Acord colectiv/contract colectiv de muncă.

“Ne dorim şi suntem angajaţi în găsirea unor soluţii constructive pentru rezolvarea revendicărilor noastre necesare unui mediu de lucru stabil cât şi condiţii normale de muncă în instituţiile Ministerului Muncii”, se mai spune în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: