Sindicatul Liber Navalistul anunţă, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a transmis un apel către membrii CSAT pentru integrarea şantierului naval din Mangalia în industria naţională de apărare.
”Sindicatul Liber Navalistul, reprezentând angajaţii şantierului naval din Mangalia (DSMa), cel mai mare şantier naval din România, adresăm acest apel în contextul unei crize ce ameninţă existenţa acestei platforme industriale strategice. Şantierul se află în insolvenţă, fără comenzi, dar beneficiază de o infrastructură navală unică, o forţă de muncă calificată şi un potenţial de reconversie spre producţia militară. În acest context geopolitic şi având în vedere necesitatea urgentă de întărire a capacităţilor de apărare ale României, solicităm o analiză strategică rapidă în cadrul CSAT şi o decizie naţională privind viitorul şantierului”, arată sindicaliştii în documentul înaintat membrilor CSAT şi făcut public miercuri.
Sindicaliştii propun statului român să preia controlul asupra şantierului prin Ministerul Economiei şi alte structuri, ”pentru a-l transforma într-un obiectiv strategic al apărării naţionale”.
”În acest sens, solicităm identificarea surselor de finanţare publice şi europene, inclusiv prin programul ReArm, pentru retehnologizarea platformei şi reconversia sa industrială. De asemenea propunem iniţierea de parteneriate strategice cu şantiere navale din Uniunea Europeană şi NATO pentru modernizarea acestui şantier şi integrarea sa într-un program de cooperare internaţională adaptat cerinţelor de securitate”, au mai transmis sindicaliştii în document.
Aceştia apreciază că şantierul naval din Mangalia nu este doar o unitate industrială, ci un element vital al securităţii economice şi sociale a regiunii. Stabilizarea şi revitalizarea sa sunt esenţiale pentru consolidarea apărării naţionale.
”Având în vedere impactul social, cu mii de familii dependente de acest şantier, solicităm o decizie rapidă, care să asigure un viitor sustenabil şi sigur”, cer sindicaliştii.
Sindicaliştii au pichetat, în februarie, sediul Ministerului Economiei, iar anterior Prefectura Constanţa.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan, a anunţat, după negocierile pe care le-a avut cu reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul, sindicat reprezentativ la nivelul Damen Shipyards Mangalia S.A, că a identificat o soluţie juridică ce poate pune capăt conflictului şi care va deschide drumul către noi parteneriate şi investiţii majore. Mai multe companii de anvergură sunt deja interesate de acest obiectiv strategic.
La începutul acestei luni, presa locală scria că România negociază cu compania turcească Desan Shipyard pentru preluarea activității de pe șantierul naval Damen Mangalia, după retragerea olandezilor. Desan, o afacere de familie cu o experiență de peste 70 de ani, are un șantier mult mai mic în Tuzla, lângă Istanbul, dar cu mari ambiții de extindere.
La momentul respectiv, discuțiile vizează închirierea capacităților de producție din Mangalia, dar nu este exclus ca turcii să fie interesați și de o preluare completă a șantierului, potrivit Replica Online.
Șantierul Naval Mangalia a trecut prin mai multe mâini în ultimele decenii, de la sud-coreenii de la Daewoo la olandezii Damen, iar acum ar putea ajunge în proprietatea turcilor de la Desan. Cu o suprafață de peste 1.000.000 de metri pătrați, este cel mai mare șantier naval din România și unul dintre cele mai mari din Europa.
Spre comparație, șantierul Desan din Tuzla este de peste 30 de ori mai mic, având doar 31.000 metri pătrați. Cu toate acestea, turcii văd în Mangalia o oportunitate unică, mai ales că recent au început să producă și nave militare, inclusiv pentru Malaezia și Turcia.
Pe 11 martie, turcii au vizitat șantierul din Mangalia și s-au arătat copleșiți de dimensiunile acestuia. Deocamdată, negocierile vizează doar închirierea capacităților de producție, dar există șanse mari ca Desan să îl preia complet.
„În momentul de față, suntem în negocieri avansate cu un potențial investitor care să vină să închirieze tot ceea ce înseamnă forța de muncă plus facilitățile de acolo, care va opera și, automat, va menține activitatea economică pentru a plăti salariile către oameni. Din punct de vedere al exitului Damen, am convenit împreună cu cei doi acționari, pentru că statul nu are un atribut direct și este acționar indirect, prin șantierul Naval 2 Mai, la șantierul naval Mangalia, am căzut de acord pe exitul lor, pe o negociere directă cu potențialul investitor pentru preluarea activelor, dar și a datoriilor din partea Damen Holding”, a declarat la final de martie, în Parlament, ministrul Economiei, Bogdan Ivan.
Aproape 300 de angajați au fost concediați în ultimele două luni, iar datoriile companiei au ajuns la 160 de milioane de euro.
Damen s-a retras din parteneriatul cu statul român, acuzând autoritățile că nu au respectat contractul de asociere.
Olandezii au dat în judecată România și cer despăgubiri de 500 de milioane de euro.