Intrată în insolvență în 2015, Societatea de Construcții pentru Transporturi (SCT) SA a fost declarată ca fiind în faliment în februarie 2022. Lichidator judiciar a fost numită Consulta 99 SPRL, iar proprietățile rămase în portofoliul companiei au fost scoase la vânzare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Astfel, lichidatorul judiciar a scos la vânzare un teren de circa 20.000 mp cu construcții, deținut de SCT SA într-o zonă industrială a Craiovei, operațiune finalizată, dar contestată și probabil licitația se va repeta, potrivit oficialilor Consulta 99.

De asemenea, potrivit acestora, compania mai deținea un teren în satul Baru Mic din județul Hunedoara, care va fi vândut și el prin licitație. În perioada de insolvență, compania controlată de omul de afaceri Horia Simu, implicat în dosarul retrocedărilor, a vândut o serie de proprietăți mai importante, printre care se numărau un teren în Otopeni și o clădire din Sectorul 2.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

SCT Bucureşti a intrat în insol­venţă în 2015 ,după o luptă cu creditorii în instanţe care a durat doi ani, timp în care compania a pierdut contracte şi a intrat pe pierdere.

Creditorii au cerut insolvenţa companiei încă din anul 2013 şi au obţinut o decizie în acest sens în septembrie 2014, însă procedura a fost suspendată o lună mai târziu. Ulterior, o parte din creditori au renunţat la pretenţii, dar unul a ob­ţinut declararea din nou a insolvenţei SCT în decembrie 2015.

SCT a pierdut 30 milioane de lei în 2014, faţă de un profit de 244.000 de lei în 2013, din cauza întârzierilor la demararea unui contract de protecţie costieră a litoralului, care au dus şi la scăderea cifrei de afaceri cu 77% în 2014 faţă de anul anterior, la 20 milioane de lei.

În paralel, participaţiile unora dintre principalii acţionari, Sorin Apostol şi Adrian Andrici, care cumulau 15% din ca­pital, au fost executate şi scoase la licitaţie prin vânzare spe­cială la ordin. Apostol este proprietarul casei de brokeraj Swiss Capital, iar Adrian Andrici este investitor pe bursă, acționar al Impact şi unul dintre finan­ţatorii CS Universitatea Craiova.

Cei mai mari acţionari ai SCT sunt două firme: Do-Rom Beteiligungs Viena şi CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara, care împreună cumulează 65%. Ambele societăţi au fost ale omului de afaceri Horia Simu, fostul proprietar al producătorului de cupru Cuprom Baia Mare. Nu este clar cine este acum acţionarul celor două societăţi, dar pe site-ul bursei apar încă drept acționari ai SCT SA, cu circa 67% dintre acțiuni.

De altfel, pe 28 septembrie 2021, compania a fost suspendată de la tranzacționarea pe bursă din cauza iminentei declarări a falimentului, care s-a întâmplat în februarie 2022.