Circa 400 de cazuri de potenţial consum fraudulos, de aproximativ 5,9 milioane kWh, cu un prejudiciu de peste 2,7 milioane de lei, au fost identificate în primul trimestru din acest an, arată o statistică publicată, vineri, de Delgaz Grid, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Inspecţia energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a identificat în primul trimestru din acest an un număr de 395 de cazuri de consum fraudulos, 201 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 194 la reţeaua de energie electrică. Cantitatea de energie sustrasă în cazurile descoperite se ridică la circa 5,9 milioane kWh, cu o valoare de peste 2,7 milioane de lei.

Pe parcursul anului trecut, în reţeaua Delgaz Grid au fost înregistrate 1.509 de cazuri de consum fraudulos, în creştere faţă de anii precedenţi, 906 dintre acestea fiind la gaze naturale, iar 603 la energie electrică. În această marjă, cantitatea de energie sustrasă a fost de aproximativ 24 de milioane de kWh, la o valoare de peste 11,7 milioane de lei.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

“Consumul fraudulos reprezintă furt şi se pedepseşte conform prevederilor Codului Penal. De aceea, pentru identificarea persoanelor vinovate şi recuperarea prejudiciului, au fost întocmite şi transmise plângeri penale către instituţiile abilitate. Performanţele reţelelor de distribuţie sunt afectate de improvizaţiile şi instalaţiile clandestine, de cantitatea de energie necontorizată. La fel şi protecţiile şi automatizările ce sunt proiectate şi reglate ţinând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut şi atunci nici reţelele nu funcţionează la parametri normali, având de suferit şi consumatorii oneşti ce îşi plătesc cu regularitate facturile. Compania noastră nu tolerează aceste practici ilegale. De aceea, acţiunile de identificare şi limitare a consumului fraudulos derulate de specialiştii Delgaz Grid au caracter permanent. Consumatorii pot sesiza situaţiile de potenţial consum fraudulos la adresa de e-mail raporteazafrauda@eon-romania.ro, la numărul de telefon 0371 700 157 apelabil gratuit (prin înregistrarea unui mesaj vocal) sau la cea mai apropiată secţie de poliţie”, notează compania, într-un comunicat de presă, transmis Agerpres.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 81.500 km în şase judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui).

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro, în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate, şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.