Top 10. Care sunt cele mai puternice companii antreprenoriale de la Bursa de la București

BVB, Bursa de valori Bucuresti, investitii Sursa foto: Bursa de valori București

Companii din telecom, sănătate, producție, tehnologie, comerț, imobiliare și finanțe se află în clasamentul primelor zece companii antreprenoriale românești listate la Bursa de Valori București în acest moment.

Cele mai puternice companii antreprenoriale românești, în funcție de capitalizare, sunt DIGI Communication, MedLife și TeraPlast, arată datele sintetizate de reprezentanții BVB pentru Economedia.ro. “Am exclus din listă băncile Banca Transilvania și Patria Bank, care deja au trecut la nivelul de corporate și nu mai sunt la cel de companie antreprenorială”, ne-a precizat Ștefan Pompi Musgociu.   

Primul loc în clasament este ocupat de grupul telecom DIGI, fondat de milionarul Zoltán Teszári. Compania se numără printre liderii de piață în România și Ungaria, dar are activități și în Spania și Italia. Urmează în top MedLife, unul dintre cei mai mari operatori privați de servicii medicale din România. Grupul are 12 clinici în mai multe orașe din țară, 6 spitale, o unitate spitalicească, 18 laboratoare de analize, 3 maternități și 8 farmacii. TeraPlast, companie înființată de un meșter sas în Bistrița în urmă cu 125 de ani, e pe locul 3 în clasament. Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai mari producători români de materiale de construcţii, a anunțat recent că pregătește o investiţie de tip greenfield într-o capacitate de producţie de folii biodegradabile. Urmează, pe locul 4, Impact Developer & Contractor, primul reprezentant al sectorului de dezvoltare imobiliară și construcții listat la Bursa de Valori. Locul 5 este ocupat de Sphera Franchise Group, compania care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Transport Trade Services, cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, ocupă locul următor, cu o capitalizare de 600 de milioane de lei. Pentru a sustine activitatea sa principală – expediția de mărfuri- TTS, în calitate de acționar investește în diverse activități: transportul fluvial și de persoane pe căi navigabile, reparații și mentenanță pentru barje, depozitare, activități conexe pentru transport, transport feroviar și servicii hoteliere. Agroland, compania de pe locul 7, administrează cea mai mare reţea de magazine agricole din România. Compania s-a înfiinţat în Timişoara şi a devenit una dintre marile companii care vând produse pentru creşterea animalelor către micii fermieri. Completează lista compania Bittnet Systems, societate cu capital majoritar românesc, ce activează în domeniul IT. Bittnet a fost de altfel prima companie de IT din România listată la bursă și singura de pe Piața Reglementată. Pe locul 9 se clasează BRK Financial Group, una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România. Top 10 se încheie cu iHunt, producător român din domeniul tehnologiei, activ pe piața de smartphone-uri.

TOP 10:

Companie Simbol bursier Capitalizare
DIGI Communication DIGI 3,700,000,000
MedLife M 2,225,580,741
TeraPlast TRP 1,673,472,459
Impact Developer&Contractor IMP 842,625,000
Sphera Franchise Group SFG 678,988,450
Transport Trade Services TTS 600,000,000
Agroland AG 233,293,094
Bittnet BNET 152,787,074
BRK Financial Group BRK 117,536,972
iHunt HUNT 111,108,000

Sursă imagine: BVB; sumele sunt exprimate în lei

12 companii antreprenoriale au venit la BVB în prima jumătate a anului

Noul val de companii antreprenoriale care au venit la bursă, 12 doar în primele 6 luni, a atras un interes substanțial din partea investitorilor individuali, spun oficialii BVB. Piața de capital devine din ce în ce mai atractivă pentru afacerile antreprenoriale românești, care apelează la bursă pentru dezvoltare. Prima jumatate de an a adus la cota bursei 12 emisiuni de acțiuni: o companie listată pe Piața Reglementată a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) și 11 listate pe Segmentul Multilateral de Tranzacționare al BVB. Valoarea totală a pachetelor de acțiuni care au venit la cota bursei în primele 6 luni a depășit 77 milioane în echivalent euro”, se arată în raportul lunar al BVB din iulie.

“Noul val de companii antreprenoriale care au venit la bursa a atras un interes substanțial din partea investitorilor individuali, care înțeleg să profite de oportunitățile actuale și au suprasubscris tranșele alocate, în unele cazuri chiar în mai puțin de un minut”, a afirmat Adrian Tanase, Directorul General al BVB.

Chiar la începutul acestei săptămâni, One United Properties, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale premium, de birouri și clădiri mixte din București și Constanța, s-a listat lla Bursa de Valori București. Listarea vine după ce compania a atras 260 milioane de lei finanțare prin derularea primei oferte publice inițiale primare la bursă din ultimii șapte ani. Compania devine a treia cea mai mare companie antreprenorială românească listată la Bursa de Valori București și intră în top 10 companii listate, după capitalizarea bursieră anticipată.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: