Deputata USR Oana Ţoiu a afirmat, marţi, că proiectul privind pensiile magistraţilor aflat în dezbatere parlamentară este neconstituţional şi lasă “o portiţă” pentru ca în continuare anumite pensii să fie mai mari decât salariile în plată.
Proiectul cu privire la pensiile magistraţilor, iniţiat de liderii coaliţiei de guvernare, a primit marţi raport de adoptare de la Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor, transmite Agerpres.
“Amendamentele pe care noi le-am depus, coordonate de colegul meu deputatul Alin Stoica, au menirea de a aşeza această lege în linia constituţională. Ce se întâmplă acum este că avem 230 de milioane de euro din PNRR blocate pentru că România nu a reuşit să îndeplinească jalonul care prevede eliminarea în viitor a pensiilor speciale şi a exceselor, care în acest moment permit o pensie specială mai mare decât salariul în plată. Legea pe care o avem acum pe masă, semnată de liderii coaliţiei de guvernare, este din punctul nostru de vedere un truc electoral pentru că are în interiorul ei deja erori care o fac explicit neconstituţională”, a susţinut Oana Ţoiu, la Palatul Parlamentului.
Ea a adăugat că USR consideră că este nevoie de o reformă a pensiilor speciale, însă proiectul iniţiat de liderii coaliţiei “mimează această intenţie de a elimina treptat din pensiile speciale”.
“În schimb, încearcă acelaşi lucru pe care aceeaşi coaliţie de guvernare l-a făcut şi la legea anterioară şi anume să prezinte la Bruxelles o lege adoptată, care, de fapt, pică la Curtea Constituţională ca neconstituţională şi nu rezolvă nimic în sistem. (…) Rămâne să ne consultăm cu colegii pentru votul de mâine din plen. Votul USR întotdeauna a fost în direcţia principiului contributivităţii. În acelaşi timp, noi credem cu tărie că nu este just pentru niciunul din pensionarii din România să existe pensii mai mari decât salariul pe care îl ai în plată în momentul în care munceşti. Şi, din păcate, această lege lasă această portiţă în continuare ca anumite pensii să fie mai mari, pentru că nu au acceptat amendamentele noastre”, a explicat Ţoiu.
De asemenea, USR acuză coaliţia la guvernare că a respins, în comisii, propunerile USR care ar fi făcut ca noul proiect privind pensiile magistraţilor să fie unul constituţional, în concordanţă cu deciziile de până acum ale CCR, transmite news.ro. Votul de azi din Comisia pentru muncă confirmă, încă o dată, că PSD şi PNL nu vor o lege care să se şi aplice, ci doar încearcă o nouă păcăleală în campania electorală, spune USR.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Potrivit USR, proiectul PSD-PNL de aşa-zisă reformă a pensiilor speciale a fost, astăzi, dezbătut în Comisiile juridică, de buget-finanţe şi, respectiv, pentru muncă, după ce a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
”Amendamentele depuse de USR au fost respinse, aşa că proiectul va intra mâine, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, cu toate prevederile contrare deciziilor deja pronunţate de Curtea Constituţională”, arată formaţiunea.
„Coaliţia PSD-PNL a dat măsura dorinţei sale de a rezolva situaţia pensiilor speciale ale magistraţilor: ZERO! Este un demers pur electoral. Deşi au avut ocazia să corecteze proiectul de lege adoptând amendamentele USR, au ales să meargă în continuare cu o propunere vădit neconstituţională”, a declarat deputatul USR Alin Stoica, membru al Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor.
USR precizează că a depus, săptămâna trecută, mai multe amendamente pentru a corecta articolele aflate în contradicţie cu deciziile CCR.
”Unul dintre amendamente vizează eşalonarea vârstei standard de pensionare astfel încât să fie respectată decizia Curţii Constituţionale 467/2023. Pe proiectul PSD-PNL, un magistrat care are acum 45 de ani va putea ieşi la pensie în 2030 (la vârsta de 50 de ani). În schimb, un magistrat care are acum 44 de ani va putea ieşi la pensie de abia în 2046 (când va atinge vârsta de 65 de ani, prevăzută în tabelul cu eşalonarea vârstei de pensionare). Cu alte cuvinte, la o diferenţă de vârstă de doar 1 an între cei doi magistraţi, al doilea are de aşteptat cu 16 ani mai mult până poate ieşi la pensie. Or, în decizia menţionată, CCR a spus deja că creşterea intempestivă a vârstei de pensionare de la un an la altul este motiv de neconstituţionalitate”, arată USR.
„Partidele vechi au slăbit Justiţia scoţând din sistem magistraţi aflaţi în vârful lor de experienţă şi de pregătire şi au reuşit asta nu cu forţa, ci cu pensii speciale mai mari decât salariul în plată. În plus, instabilitatea legislativă i-a împins spre pensie şi pe aceia ce ar mai fi rămas dacă aveau certitudinea unor reguli care li se aplică şi în viitor. În acest haos, un sfert dintre judecători au ieşit deja la pensie în ultimii 4 ani, 75% dintre judecătorii instanţei supreme îndeplinesc deja condiţiile.”, afirmă deputata USR Oana Ţoiu, membră a Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor.
Alte amendamente ale USR vizează modul de calcul şi limita maximă a pensiei de serviciu pe care să o încaseze magistraţii. Concret, USR propune ca pensia magistraţilor să fie cel mult egală cu indemnizaţia de încadrare netă din ultima lună de activitate, fără să fie luate în calcul alte venituri (sporuri, bani pentru concediul neefectuat etc), aşa cum ar vrea PSD şi PNL.