Cei mai întâlniți factori externi care afectează performanța IMM-urilor sunt inflația, schimbările fiscale și deficitul forței de muncă, resimțite de aproape jumătate din întreprinderi. Noul studiu Pluxee despre management-ul angajaților români în IMM-uri aduce informații importante despre recrutare, motivare, provocări și tendințe în IMM-uri. Cele care depășesc 50 de angajați consideră lipsa specialiștilor ca fiind principalul factor care le afectează performanța.
Avantaje practice și soft
Studiul arată că angajații continuă să considere companiile mari superioare din punct de vedere al avantajelor financiare, oportunităților de dezvoltare, diversitatătea de proiecte, capacitatea mai mare de digitalizare și adopție AI, și accesul la mai multe resurse. Asta aduce un avantaj practic pentru corporații.
Pe de altă parte, munca într-un IMM oferă avantaje soft, precum un mediu de lucru prietenos, acces direct la conducere printr-o cultură informală, posibilitatea de a influența direct deciziile și strategia, acces la feedback direct și frecvent, și șansa de le fi recunoscute meritele. Un antreprenor va avea mai mult succes în selecția și reținerea forței sale de muncă dacă se orientează către candidați care acordă o importanță mai mare acestor factori.
Metode de recrutare
Întreprinderile medii (cu mai mult de 50 de angajați) realizează recrutarea predominant prin anunțuri pe platforme online, urmate de agenții și recomandări interne. Pentru cele mici (sub 50 de angajați), recomandările interne sunt prefereate. Acest aspect poate spori coeziunea și comunicarea în echipă, dar și discrimina alți candidați mai potriviți. La nivelul întregului eșantion, internship-urile sunt agreate de un sfert din întreprinderi ca metodă de recrutare și selecție.
Motivația angajaților
Din punct de vedere al angajaților, cultura organizațională și oportunitățile de avansare în carieră sunt factorii care i-au împins să aleagă munca în IMM-uri. Cei din alte tipuri de companii sunt determinați să aleagă un IMM în funcție de recompensă – salariul competitiv este un factor decisiv pentru 75% dintre ei, iar un pachet de beneficii extrasalariale atractiv este căutat de 62% dintre respondenți. Cultura, dezvoltarea și programul flexibil de lucru sunt apreciate și de acest grup. O treime din angajații IMM-urilor au declarat că sunt motivați de beneficii extra-salariale, bonusuri bazate pe performanță, plata orelor suplimentare, feedback și comunicare deschisă.
Provocări
Cu toate acestea, jumătate dintre ei resimt dezechilibrul între viața profesională și cea personală ca principală provocare la locul de muncă. Deoarece primesc o responsabilitate mai mare și se află într-un mediu în care puterea este decentralizată, angajații IMM-urilor pot întâmpina greutăți în a-și delimita planul profesional de cel personal. Angajatorii sunt îndemnați să nu perpetueze această suprapunere.
În plus, aproximativ 30% dintre angajatori identifică salariile necorelate cu experiența și discrepanțele dinte CV și realitate ca principla provocări în angajare. Rezultatele vin în ajutorul IMM-urilor cu o perspectivă mai clară asupra instrumentelor de care dispun pentru a recruta și a reține talentele, într-o piață a muncii tot mai dinamică și provocatoare.
Metodologie
Eșantionul cuprinde 300 de antreprenori sau manageri din mediul IMM și 500 de angajați din IMM-uri sau care declară că intenționează să se angajeze într-un IMM, ambele categorii din mediul preponderent urban.
Pluxee este un jucător global printre furnizorii de beneficii extrasalariale și implicarea angajaților. Compania operează în 31 de țări, unde ajută alte companiile locale să atragă și să rețină talente prin soluții diverse și tehnologii avansate.
Grupul internaţional de origine franceză Ipsos activează în domeniul cercetării de piaţă şi este prezent în 90 de ţări. În România, Ipsos împlinește 24 de ani de prezență locală, acumulând peste 1000 de