Comisia Europeană a declarat marţi că asocierea pe care Uniunea Europeană şi Ucraina o au pentru cooperarea în domeniul materiilor prime critice datează din 2021 şi nu urmăreşte să concureze cu Statele Unite, a căror administraţie doreşte să negocieze cu Kievul un acord care să îi dea acces la resursele sale minerale în schimbul ajutorului militar oferit, informează agenția de știri EFE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Vicepreşedintele pentru industrie al Comisiei Europene, Stephane Sejourne, s-a întâlnit luni cu omologii săi ucraineni în timpul vizitei colegiului comisarilor la Kiev, ocazie cu care a reafirmat angajamentul UE de a pune în aplicare memorandumul de înţelegere pe care îl are cu Ucraina în acest domeniu şi de a “accelera lucrările pentru consolidarea parteneriatului lor reciproc avantajos”, a explicat un purtător de cuvânt al executivului comunitar.

Totuşi, a precizat el, nu este vorba de o nouă propunere de acord ca urmare a situaţiei recente, ci mai degrabă o cooperare ce datează din 2021, când UE şi Ucraina au semnat o asociere de cooperare în privinţa materiilor prime critice care a fost oficializată printr-un memorandum de înţelegere.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

“Parteneriatul pe care îl avem cu Ucraina datează din 2021, aceste discuţii nu apar acum în perspectiva unor eventuale evenimente”, a insistat purtătorul de cuvânt.

Astfel de acorduri, pe care UE le-a încheiat şi cu alte ţări, “nu urmăresc doar să asigure lanţurile de aprovizionare pentru UE, ci şi să sporească valoarea locală prin construirea de capacităţi şi asigurarea de beneficii reciproce”, precum şi “crearea de sinergii” între cele două părţi, a explicat Stephane Sejourne.

Dezbaterea privind accesul la materiile prime ucrainene a apărut după ce administraţia americană a anunţat intenţia de a semna un acord cu Ucraina prin care Kievul să renunţe la o parte din resursele sale naturale în schimbul asistenţei militare din partea Washingtonului, în cadrul negocierilor prin care preşedintele Trump vrea să pună capăt războiului început de Rusia.