Primul tunel veritabil care se construiește pe o autostradă în România marchează astăzi, de la ora 12.00, o „bornă” extrem de importantă în execuția proiectului „tunel Curtea de Argeș”: străpungerea galeriei botezată „Daniela”, tunelul de 1,35 kilometri aferent sensului Sibiu – Pitești, urmând ca în scurt timp să fie străpuns și sensul opus, Curtea de Argeș – Tigveni, galeria „Alina”. La „ceremonia” de astăzi vor fi prezenți premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Străpungerea tunelului Curtea de Argeș are loc la doi ani de la începerea lucrărilor pe lotul 4 și aproximativ un an și jumătate de la forarea efectivă a tunelului (se face cu metoda NATM, nu cu utilaj TBM Tunnel Boring Machine). Potrivit estimărilor oficialilor din Transporturi, dacă se menține ritmul excelent de pe șantier, constructorul PORR (Austria) ar putea finaliza lucrările la primul tunel, sensul Sibiu – Pitești, până la finalul anului, ceea ce ar permite circulația pe autostradă completă de la Tigveni la Pitești. Însă deschiderea completă a lotului 5 Pitești – Curtea de Argeș (estimată pentru finalul primăverii/început de vară, 16 km. Băiculești – Curtea de Argeș) și apoi a lotului 4, cu următorii aproape 10 kilometri, nu va transfera semnificativ traficul de pe ruta DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, pentru că DN 73 C este degradat și cu interdicție pentru camioane.
În urmă cu un an, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu promitea la Râmnicu Vâlcea lansarea licitației pentru modernizarea DN 73 C în vara 2024, însă licitația a fost lansată doar pentru tronsonul Curtea de Argeș – Tigveni, tronson dublat de A1.
TIMELINE Lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni (9,9 km)
- Contract de proiectare și execuție semnat în noiembrie 2021
Contractul de proiectare și execuție a fost semnat cu antreprenorul PORR în 15 noiembrie 2021, în mandatul ministrului Dan Vîlceanu (interimar). Este primul și lot de autostradă pentru care România are contract de execuție semnat: 1,7 miliarde lei, reprezentând 34 milioane de euro/kilometru. Durata de proiectare a fost de 16 luni, iar cea de execuție este stabilită pentru 44 luni, estimările, bazate pe ritmul foarte bun, atât în tunel, cât și la structurile autostrăzii, fiind pentru devansarea termenului.
Cea mai importantă lucrare de artă pe lotul 4 este Tunelul de la Momaia (Argeş), un tunel cu o lungime de 1.350 de metri, în total urmând să fie construite şi 12 poduri, pasaje şi viaducte, cel mai lung fiind un viaduct de 630 de metri, anunța, la semnarea contractului, Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor:
„Traseul autostrăzii Sibiu-Pitești pe Secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș, are o lungime de circa 10 km și este format din 2 tronsoane. În total, pe Secțiunea 4 vor fi 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cea mai dificilă lucrare va fi tunelul de la Momaia, cu o lungime de 1,3 km”.
Semnarea contractului s-a făcut la aproape 3 ani de la lansarea licitației și după o serie de contestații la CNSC și Curtea de Apel București. Anterior semnării, fostul ministru, Cătălin Drulă, anunța că PORR este desemnat din nou câștigător și estima semnarea contractului în toamna lui 2021, ceea ce s-a și realizat.
- 25 octombrie 2023, START oficial la forarea Tunelului Curtea de Argeș
La o jumătate de an de la stratul lucrărilor pe lotul 4, în octombrie 2023, PORR a început oficial lucrările de forare ale tunelului. Daniela și Alina au fost alese după numele a două angajate PORR, dar numele oficial al tunelului va fi „Curtea de Argeș”. În tunele lucrează echipe internaționale cu mare experiență.
Ce lucrări mai sunt de făcut până la inaugurare
Străpungerea tunelului este e o etapă esențială în execuție, dar până la inaugurare mai sunt lucrări precum: structura de rezistență, cămășuire, instalații de siguranță și testare. La debutul lucărilor, oficialii estimau un an și jumătate pentru lucrările de căptușeală interioară, instalații și testare.
Detalii tehnice despre forajul tunelului:
Tunelul Momaia/Curtea de Aregeș are o lungime de 1,3 km și este format din 2 galerii principale separate, una pentru fiecare sens de mers. Va fi realizat în conformitate cu normativele și directivele europene, iar printre particularități regăsim:
– câte 2 benzi pe sens și acostamente – sistem de ventilație – sistem de evacuare
– iluminat public– sistem de comunicare– câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului.
Cel mai lung tunel al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este cel de la Poiana (1,7 km) pe lotul 3 (WeBuild), dar probabil cel mai greu de construit (din cauza reliefului/accesului) va fi cel de pe Lotul 2 Boița – Cornetu (Tunel Câineni 1.590 metri).
Tunelele de la Poiana (Lotul WeBuild) și Câineni (lotul Mapa – Cengiz)
Primul tunel care va fi construit în zona de munte a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești va fi cel de la Poiana, pe lotul 3 Tigveni – Cornetu (37 km). Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu anunța că va fi forat cu TBM, o premieră pentru infrastructura din România.
Însă cel mai greu tunel, ca urmare a reliefului dificil, va fi cel de la Câineni, pe lotul 2 Boița – Cornetu (31 km), considerat și cel mai greu lot de autostradă contractat în România. Dacă WeBuild poate ataca mai multe zone ale lotului 3, pe lotul 2 lucrările sunt mai întârziate față de termenele din contract. Asocierea de constructori din Turcia Mapa – Cengiz nu a finalizat proiectarea (avea termen inițial 18 luni) și are Autorizație de Construire doar pe 1 kilometru, în zona viaductului de la Boița.
„Cu o lungime de 31,33 km, Secțiunea Boița – Cornetu trebuie finalizată în anul 2027. Asocierea de antreprenori turci are la dispoziție 18 luni pentru proiectare și 50 de luni pentru execuție.
Pe traseul acestei secțiuni care face parte din coridorul 4 Pan-European vor fi construite:
– 49 de poduri și viaducte
– 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 m și 1.590 m (lungime totală de 4.920 m)
– 1 ecoduct pentru mamifere mari în zona localității Lazaret”, spunea ministrul Grindeanu, în februarie 2022, la semnarea contractului.
Portofoliul MAPA: potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei, Grupul Mapa are o experinţă de 40 de ani şi lucrează în Europa, Asia, Africa şi America în domeniile construcţii, hoteluri, energie regenerabilă, aeroporturi şi transport aerian de marfă (CARGO). La capitolul autostrăzi, antreprenorul menţionează autostrăzile Trabzon şi Hopa din Turcia sau Djen Djen – El Auma din Algeria.