SIF Banat – Crișana (SIF1) a finalizat negocierile de vânzare a terenului fostei platforme industriale IMGB din sudul Bucureștiului, achiziționată în urmă cu un an. Cumpărătorii sunt dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital și retailerii Dedeman, Kaufland, Lidl și Altex. Pe listă a fost și XXXLutz. Cea mai mare bucată din terenul de 54 de hectare al IMGB este cumpărată de Prime Kapital, iar investitorul va putea dezvolta aici sute de apartamente, dar și spații de retail, potrivit Profit.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

SIF1 vinde restul terenului retailerilor Dedeman, Kaufland, Lidl și Altex, care vor deschide aici noi magazine. Retailerul austriac de mobilă XXXLutz a fost interesat să cumpere o parte din terenul IMGB pentru a construi al treilea său magazin din România, însă nu s-a ajuns la un acord, între cele două părți.

În toamna anului trecut, după negocieri de aproximativ două luni, SIF1 a plătit companiei sud-coreene Doosan circa 40 de milioane de euro pentru IMGB. Societatea de investiții și-a asumat demolarea și pregătirea pentru dezvoltare imobiliară a terenurilor.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

La începutul acestui an, SIF Banat – Crișana a ajuns la un acord cu retailerii germani Kaufland, Lidl și Hornbach pentru vânzarea terenului fostei fabrici Helitube din Colentina la un preț mediu de circa 34 milioane de euro

Fosta platformă IMGB, care cuprinde fabrici precum IMGB, FECNE (actuala Walter Tosto), General Turbo, Upetrolam, Romenergo Mecanica sau uzina Vulcan, a intrat într-un proces de dezindustrializare odată cu tranzacția dintre SIF1 și Doosan.