Staţii de reîncărcare noi pentru automobilele electrice în 12 oraşe din România

enel-x-statie-electrica Foto: Enel

Enel X România instalează 25 de staţii de reîncărcare pentru automobilele electrice în 12 oraşe din România, prin intermediul unui parteneriat cu un investitor imobiliar, scrie Agerpres.

Staţiile de reîncărcare rapidă sunt instalate în centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle din Bucureşti, Sibiu, Deva, Râmnicu Vâlcea, Târgu-Mureş, Drobeta-Turnu Severin, Timişoara, Buzău, Galaţi, Brăila, Târgu-Jiu şi Satu Mare. Acestea acoperă o distanţă de aproximativ 1.000 de kilometri pe drumurile principale din România, urmând a conecta oraşe din sudul, centrul şi vestul ţării.

“Continuăm planul de a dezvolta infrastructura de reîncărcare pentru şoferii care optează pentru mobilitatea electrică, apăsând pedala de acceleraţie spre tranziţia energetică şi spre o economie sustenabilă. Suntem deja prezenţi de la est la vest şi ne-am propus să conectăm şi partea nordică a ţării de cea sudică. Acum, prin reţeaua creată de Enel X în România, orice şofer poate traversa ţara de la Timişoara la Constanţa la volanul unui vehicul electric, fără emoţii”, a declarat Mihai Mardale, Head of e-Mobility, Enel X România. “În cadrul centrelor noastre comerciale vom pune la dispoziţia clienţilor locuri de parcare special amenajate pentru accesul la staţiile de încărcare a maşinilor electrice, atât în parcările noastre subterane, cât şi supraterane”, a menţionat Marius Barbu, Asset Director, NEPI Rockcastle.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Parteneriatul dintre Enel X şi NEPI Rockcastle presupune instalarea a 11 staţii JuicePump şi a altor 14 de tip JuicePole, fiecare dintre cele 25 permiţând reîncărcarea simultană a două vehicule electrice. Cu aceste unităţi, numărul punctelor de reîncărcare instalate de Enel X România în toată ţara depăşeşte 120. Staţiile de reîncărcare JuicePump vor permite reîncărcarea a două vehicule electrice în acelaşi timp cu o putere de 50 kW DC respectiv 22 kW AC. În curent continuu, încărcarea până la 80% din nivelul bateriei durează aproximativ 25 de minute, în funcţie de modelul şi specificaţiile maşinii. Cele de tip JuicePole vor avea o putere disponibilă de 2 x 22 kW AC, fiecare dintre staţii permite reîncărcarea simultană a două vehicule electrice şi încărcarea a până la 40% din nivelul bateriei în 30 de minute, în funcţie de modelul şi specificaţiile maşinii.

Enel X instalează în România infrastructură de încărcare în centre comerciale, supermarketuri, restaurante şi hoteluri care doresc să atragă utilizatorii de maşini electrice, precum şi în spaţiile publice puse la dispoziţie de municipalităţi interesate de îmbunătăţirea calităţii aerului prin încurajarea mobilităţii electrice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: