Doar 270 de kilometri de autostradă din cei 438 prevăzuți în PNRR pot fi terminați la termen, în 2026/ Moldova, din nou codașă (Pro Infrastructura)

Autostrada Transilvania Nădășelu -Mihăești UMB

Doar 270 de kilometri de autostradă din cei 438 prevăzuți în PNRR au șanse să fie terminați la termen, în august 2026, potrivit unei analize pe care a prezentat-o Asociația Pro Infrastructură. Alți 96 de kilometri sunt la limită, iar pentru „capetele” Autostrăzii Unirii A8 și secțiunea cu tuneluri Lugoj – Deva (în total 72 km) șansele sunt foarte mici sau chiar zero, susține Asociația.

În categoria autostrăzilor „cu șanse maxime” de deschidere la termenul din PNRR (188 km) API include Autostrada Transilvania loturile UMB Nădășelu – Poarta Sălajului (42 km), și cele două secțiuni din A7 Ploiești – Buzău (62 km), respectiv Buzău – Focșani (82 km). De asemenea, a patra secțiune din A7, Bacău – Pașcani (78 km), poate fi terminată dacă anul viitor se semnează toate contractele, însă tronsonul III Focșani –Bacău (95 km) nu are nici acum Studiul de Fezabilitate aprobat.

„Autostrăzile din PNRR încotro? Din cei 438 kilometri de autostradă, doar 188 km au șanse maxime să respecte regulile PNRR și să fie funcționali până în 2026, 82 km au șanse bune și 96 km sunt deja la limită! Mai grav, cei 59 de km din A8 au șanse (foarte) mici și ne luăm acum ADIO de la cei 13 km de pe A1, sperând că în 2026 vom găsi soluții de continuare pe alte tipuri de fonduri europene fără să suferim corecții financiare majore sau să dăm banii înapoi! Proiecte. În PNRR avem Autostrada A 7 Ploiești-Pașcani (324 km), capetele Târgu Mureș-Miercurea Nirajului (25 km) și Leghin-Pașcani (34 km) din A8 Târgu Mureș-Pașcani, tronsonul Nădășelu-Poarta Sălajului (42 km) din Autostrada Transilvania și veriga lipsă Margina-Holdea (13 km) din Autostrada A 1 Lugoj-Deva. Momentan, cel mai în urmă este Autostrada A8, acolo unde proiectantul și autoritățile se chinuie să găsească soluții pentru livrarea parțială și plata documentației pe segmentele din PNRR. Nici nu mai vorbim de obținerea acordului de mediu…

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Iar A1 Margina-Holdea a intrat deja la capitolul “imposibil”: licitația nouă prevede 15 luni de proiectare și 42 de execuție, deci aproape 5 ani, fără să punem la socoteală măcar un an pentru achiziția publică, chiar dacă antreprenorul câștigător ar oferta un interval de execuție mai scurt”, a transmis API.

Prin PNRR, România poate atrage o finanțare pentru infrastructura de transport de 7,6 miliarde euro. Din această sumă, sectorul feroviar poate deconta 3,6 miliarde în timp ce autostrăzile A1, A3, A7 și A8 au 2,7 miliarde. Diferența de peste un miliard de euro reprezintă proiecte urbane, pasaje, măsuri de siguranță rutieră etc.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Asa cum v-am spus!
    PNRR e mort.
    Poate un ciot de autostrada!
    Cifra de 270 km de autostrada e suprarealista!
    Un ciot, acolo!
    Atat pot competentii de la guvernare!
    Niste incapabili pusi pe functii!
    4 miliarde de € trase din PNRR stau la rezerva valutara ca nu au proiecte, nu au oameni pregatiti, stau in prostie si nepasare in functii grase!
    Si peste ei cine:
    Romania lucrului bine facut!
    Urmaşii, urmaşilor vostri vor vedea autostrazi in Romania educata murdar!😲

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.