O grevă de opt zile a început duminică în cel mai mare port britanic de marfă, Felixstowe, unde ultima grevă a avut loc 1989, relatează agenția AFP, citată de News.ro. Acesta e cel mai recent episod dintr-o serie de acţiuni care afectează numeroase sectoare şi prin care se cer măriri de salarii din cauza unei inflaţii-record.
După trei zile consecurive de grevă care a perturbat transporturile – mai ales transportul feroviar -, portul Felixstowe intră în grevă duminică.
Aceasta este prima grevă din 1989 în acest port, situat în estul Angliei, care operează aproximativ patru milioane de containere pe an.
Aproximativ 1.900 de membri ai Sindicatului Unite, din care fac parte între alţii macaragii, operatori de utilaje şi docheri, au încetat munca şi cer să le fie mărit salariul – în plină criză a costului traiului în Regatul Unit.
Inflaţia a atins în iulie 10,1% în decurs de un an şi ar putea să depăşească 13% în octombrie – cel mai mare nivel într-un stat membru G7.
”Docurile Felixstowe sunt extrem de rentabile. Ultimele date arată că în 2020 au realizat un profit de 61 de milioane de lire sterline (aproape 72 de milioane de euro)”, declară secretara generală a Unite, Sharon Graham.
”Firma sa mamă, CK Hutchison Holding Ltd, este atât de bogată, încât, în același an, le-a dat 99 de milioane de lire sterline acţionarilor săi. Deci ei pot să le dea muncitorilor de la Felixstowe o creştere de salariu corectă”, subliniază ea.
Reprezentanţi ai portului Felixstowe se declară ”dezamăgiţi că Unite nu ne-a acceptat oferta de a anula greva şi de a veni la masa unor negocieri constructive pentru a găsi o soluţie”.
Întreprinderea susţine că a propus o creştere salarială ”dreaptă”, în medie de 8% şi de aproape 10% în cazul salariaţilor cel mai prost plătiţi.
Portul îşi exprimnă ”regretul cu privire la impactul pe care această acţiune îl va avea asupra lanţurilor britanice de aprovizionare” şi anunţă că cooperează cu clienţii săi pentru a ”limita perturbările”.
O sursă portuară declară agenţiei britanice de presă Press Association (PA) că grevele sunt ”un inconveninet şi nu o catastrofă”.
Lanţul de aprovizionare este obişnuit cu perturbări din timpul pandemiei covid-19, declară această sursă.