Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a decis duminică redeschiderea sălilor de spectacol, a cinematografelor, a restaurantelor şi cafenelelor la o capacitate de 30% în intervalul orar 5.00 – 21.00, iar măsura va intra în vigoare de luni, transmite News.ro. Rata de infectare pentru Capitală duminică este de 2,62 la mia de locuitori, potrivit informaţiilor transmise de DSP Bucureşti. Incidenţa a fost sâmbătă sub 3 la mia de locuitori, aceasta fiind 2,86 la mie, iar vineri a fost de 2,98.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că Bucureştiul a ieşit din scenariul cu măsurile aplicate pe o rată de incidenţă de peste 3 la mia de locuitori, astfel Capitala fiind în scenariul galben. El a adăugat că restricţia de circulaţie până la ora 22.00 va fi menţinută.
„Următorul prag stabilit de experţii epidemiologi de 1,5 la mie şi acolo vor interveni o serie de relaxări. De exemplu, sălile de spectacol vor fi deschise cu o capacitate de 50%. Vor putea fi permise evenimente în aer liber cu maxim 300 de participanţi. Actuala hotărâre de Guvern urmează să fie revăzută pe 13 mai şi vom vedea măsurile pe care le va lua Guvernul în cadrul acelui Comitet interministerial”, a declarat Stoica.
„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi în interiorul altor spaţii publice închise care au acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de faptul că sunt construcţii cu caracter temporar sau permanent, este permisă în intervalul orar 5.00 – 21.00, fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.
Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă în intervalul orar 5.00 – 21.00 fără a depăşi 30% din capacitatea maximă.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu excepţia desfăşurării activităţii de comercializarea a biletelor de tip LOTO, pariuri şi lox, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea spaţiului. Este interisă organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale.
Este obigatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice”, arată decizia de duminică a CMBSU.