Germania. Comisia aprobă un ajutor de stat de 1 miliard de euro pentru ca producătorul de oțel Salzgitter să își decarbonizeze producția cu ajutorul hidrogenului

industrie hidrogen Foto: eneweconomy.com.au

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat pentru Germania în valoare de 1 miliard de euro pentru ca producătorul de oțel Salzgitter să își decarbonizeze producția cu ajutorul hidrogenului, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

De asemenea, Comisia Europeană a aprobat recent un ajutor de stat de 134 de milioane euro pentru a sprijini, în Germania, BASF, cea mai mare companie chimică din lume, prezentă și în România, în producția de hidrogen regenerabil, cu scopul de a decarboniza procesele sale de producție chimică și de a promova utilizarea hidrogenului în sectorul transporturilor, despre care Economedia a scris aici.

Măsura contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei UE privind hidrogenul și a obiectivelor din cadrul „Green Deal” european, ajutând în același timp la reducerea dependenței de combustibilii fosili importați din Rusia și la accelerarea tranziției ecologice, în conformitate cu Planul REPowerEU.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Această măsură de 1 miliard de euro permite Germaniei să sprijine planurile Salzgitter de decarbonizare a proceselor sale de producție a oțelului prin utilizarea și producerea de hidrogen din surse regenerabile. Acest lucru va contribui la ecologizarea unui sector foarte energointensiv și greu de eliminat, reducând în același timp dependența Germaniei de combustibilii fosili importați. Acesta este un bun exemplu al modului în care cadrul nostru privind ajutoarele de stat permite statelor membre să ajute sectoarele cu consum energetic intensiv din UE să facă față provocărilor legate de ecologizare”, a declarat vicepreședintele executiv Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Germania a notificat Comisiei o măsură în valoare de 1 miliard de euro pentru a sprijini investițiile în ecologizarea proceselor de producție a oțelului de la Salzgitter datorită creșterii producției și utilizării hidrogenului din surse regenerabile.

Ajutorul, care va lua forma unei subvenții directe, va sprijini construcția și instalarea, la sediul companiei din orașul Salzgitter, a unei instalații de reducere directă și a unui cuptor cu arc electric, care va înlocui unul dintre furnalele înalte exploatate în prezent de Salzgitter. Acest lucru va permite înlocuirea utilizării surselor fosile (de exemplu, a carbonului din minereul de fier) cu hidrogen în producția de oțel, evitându-se astfel aproape toate emisiile directe de CO2 în producția de oțel. Noua instalație va produce într-un mod mai ecologic aproximativ 1,9 milioane de tone de oțel brut pe an – același volum de oțel brut produs în prezent printr-un proces mai poluant.

Măsura va sprijini, de asemenea, construcția și instalarea unui electrolizator de mari dimensiuni (100 MW), care va produce aproximativ 9.000 de tone de hidrogen regenerabil pe an. Hidrogenul produs de electrolizator va fi utilizat ca materie primă în instalația de reducere directă. Se preconizează că electrolizatorul, instalația de reducere directă și cuptorul electric cu arc vor începe să funcționeze în 2026.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: