Războiul contestațiilor pe Autostrada București Nord : Contractul pentru lotul 1, blocat la trei ani și jumătate de la lansarea licitației. Grecii de la Intrakat îi contestă pe italieni de la Pizzarotti

Autostrada de Centura Bucuresti Nord Sursa foto: Facebook / Cristian Pistol

Contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii București Nord nu poate fi semnat nici la trei ani și jumătate de la lansarea licitației. Constructorul italian Pizzarotti, pe care CNAIR l-a desemnat câștigător pe 29 noiembrie este contestat de grecii de la Intrakat care au depus contestație la CNSC pe 9 decembrie, în ultima zi legală.

Practic, două din cele patru loturi ale semi-inelului nordic al Autostrăzii A 0 nu au contracte semnate și sunt în contestații pentru că și lotul 3 se judecă la CNSC (Contestația turcilor de la Ictas împotriva chinezilor de la CCECC). Contractul pentru primul lot, 17, 5 kilometri între Autostrada A 1 București-Pitești (Joița) și DN 1 Corbeanca a fost scos la licitație pe 6 iunie 2019 pentru o valoare de 842 milioane lei. Durata de realizare este de 34 de luni din care 12 pentru proiectare și 22 de luni pentru execuție, iar pe traseu sunt prevăzute două pasaje cu o lungime mai mare : un pasaj cu o lungime de 733 m peste CF101 București – Pitești DN7 și un pasaj cu lungime de 650 m peste râul Colentina, CF 300 București – Ploiești și CF Mogoșoaia – Buftea.

Cronologia eșecului pentru Lotul 1 : 

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Războiul contestațiilor a început în vara anului 2020 după ce CNAIR i-a desemnat pe turcii de la Nurol câștigători ai contractului, dar au fost depuse patru contestații. În aprilie 2021, după decizia Curții de Apel București, CNAIR i-a desemnat din nou pe turcii de la Nurol și a urmat o nouă rundă de contestații. Ulterior, în octombrie 2021, CNAIR a făcut a treia încercare desemnându-i pe italienii de la Pizzarotti. Grecii de la Intrakat au depus contestație, ba chiar și Pizzarotti. Pe 9 august 2022, anunța că i-a desemnat definitiv pe italienii de la Pizzarotti, dar Intrakat a depus contestație, iar CNSC a admis-o (detalii aici).

Pe semi-inelul de nord, UMB lucrează pe Lotul 2 DN1-DN 2 (19 km.) și a început lucrările pregătitoare pe Lotul 4 Cernica-A2.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Decat nimic cu Pizzarotti, pentru ca astia Aktor si Tirena Scavi nu termina nimic,doar distrug, mai bine asa.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.