Pas important pentru proiectul Autostrăzii ,,Unirii” -A8, secțiunea de munte Miercurea Nirajului-Leghin (157 km.). CNAIR urmează să aprobe săptămâna aceasta Studiul de Fezabilitate pe care l-a predat proiectantul Acciona (Spania) după care urmează avizarea proiectului în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, iar apoi aprobarea indicatorilor tehnico-economici în Comisia Interministerială (de la Ministerul Dezvoltării). Sunt etapele obligatorii de parcurs pentru ca Executivul să emită Hotărârea de Guvern pentru ca licitația de execuție să fie, în sfârșit, lansată și până la sfârșitul anului, așa cum a promis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu și directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Calendarul secțiunii de munte a fost prezentat de directorul general interimar al Companiei pentru Investiții Rutiere (CNIR), Cătălin Urtoi : ,,În perioada 21-25 August 2023 va avea loc Consiliul Tehnico-Economic (CTE) în cadrul CNAIR pentru avizarea SF-ului pe secțiunea montană, Miercurea Nirajului-Leghin (Vânători Neamț). După acest CTE CNAIR urmează la câteva zile CTE MT, iar apoi Comisia Interministerială care va aproba indicatorii tehnico-economici și în urma căreia se va emite un HG cu privire la acești indicatori și decizia de finanțare a acestui proiect. Acest proiect va fi finanțat din Programul de Transport 2021-2027 și Bugetul de Stat. Odată cu emiterea HG-ului urmează inițierea licitației de Proiectare și Execuție pe secțiunea montană, etapă pe care regiunea Moldovei o așteaptă de peste 16 ani !” a transmis Cătălin Urtoi. Inițial, termenul pentru predarea Studiului de Fezabilitate era 11 august, însă prestatorul nu a reușit să efectueze toate forajele geotehnice prevăzute, mai ales cele mai dificile în zona de munte după cum Economedia a explicat aici.
La rândul său, șeful CNAIR, Cristian Pistol a dat asigurări că, secțiunea de munte (aprox. 5 miliarde Euro) va avea finanțare asigurată prin Programul Transport (40 % finanțare europeană/60 % Bugetul de Stat) : ,,Prestatorul (INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL S.A) și-a asumat că va înainta rapid toată documentația astfel încât până la sfârșitul lunii august ea sa fie avizată de Consiliului Tehnico- Economic al CNAIR. După parcurgerea tuturor etapelor de avizare a indicatorilor tehnico-economici, CNAIR va promova următoarele etape necesare realizării acestui obiectiv. Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț (211,1 km), parte a A8, este împărțită în 3 secțiuni, astfel: