Bulgaria va unifica Vama și Fiscul într-o singură agenție, pentru o mai bună colectare a veniturilor/ Ministerul bulgar de Finanțe spune că astfel de agenții sunt în SUA, Marea Britanie și în țări UE

Bulgaria Sursă foto: Unsplah

Ministerul bulgar de Finanțe a anunțat planurile de consolidare a Agenției Naționale de Venituri și a Agenției Vamale într-o singură entitate, marcând un pas important în direcția eficientizării operațiunilor financiare din țară, notează publicația Novinite și agenția bulgară de presă BTA.

Experiența arată că agențiile unice de venituri duc la o administrare mai eficientă a veniturilor, a declarat Ministerul de Finanțe, adăugând că astfel de agenții au fost create în SUA, Marea Britanie și în state membre ale UE precum Danemarca, Estonia, Irlanda, Spania, Lituania, Polonia, Portugalia, Slovacia și Ungaria.

Bulgaria își propune astfel să sporească eficiența și eficacitatea în colectarea veniturilor și în supravegherea financiară.

Ministrul de finanțe Asen Vassilev a inițiat procesul de restructurare, numindu-l pe Pavel Tonev, fost director al Agenției Vamale, în calitate de consilier pentru a conduce crearea agenției unificate. În plus, Petya Bankova, care a ocupat anterior funcția de director executiv adjunct, a fost numită în funcția de director al vămilor.

În paralel cu fuziunea, schimbări de conducere sunt în curs de desfășurare și la Agenția pentru Inspecția Financiară de Stat.

Obiectivul general al acestor ajustări structurale este de a optimiza operațiunile și de a alinia procesele de inspecție financiară la cele mai înalte standarde europene. Prin adoptarea celor mai bune practici din întreaga UE, Bulgaria încearcă să își consolideze mecanismele de gestionare fiscală și să sporească transparența și responsabilitatea în ceea ce privește colectarea și supravegherea veniturilor, mai arată sursele citate.

 

Sursă foto: Unsplah

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *