“Dacă vrem să vindem acum, e 125.000 euro, apartamentul de 2 camere. 43 mp! Nici măcar nu e ceva zonă fancy. Așa e la Cluj acum…”, zice taximetristul din cea mai scumpă piață rezidențială a țării, în drum spre o conferință imobiliară. După doi ani de pandemie si restricții de evenimente, reprezentanții marilor agenții imobiliare care operează în Cluj, dar s-au extins și la nivel național, s-au înghesuit la o reuniune a industriei.
Piața imobiliară crește în continuare, dar începe anul cu multe necunoscute, după un 2021 extrem de favorabil pentru vânzătorii de locuințe. Unii dintre jucătorii din piață consideră că industria e ferită de mari lovituri, având în vedere că nevoia de locuire va exista în continuare, indiferent de context, dar alții atrag atenția că unii dezvoltatorii deja au oprit investiții și își refac calculele. “Suntem niște frunze în vânt în fața fenomenelor geopolice economice”, punctează un alt jucător din industria imobiliară. Reprezentanți ai pieței s-au reunit azi la Cluj-Napoca, cea mai scumpă piață imobiliară din țară, pentru a discuta despre perspectivele pieței, în contextul nesigur al momentului, într-un eveniment organizat de platfora Imobiliare.ro.
O posibilă direcție a pieței: clienții din piața imobiliară s-ar putea orienta tot mai mult înspre chirii, în defavoarea cumpărării, pe fondul scăderii puterii de cumpărare a românilor și a creșterii costurilor creditelor, spun jucători din zona agențiilor imobiliare. Deocamdată, România e o piață imatură pe acest segment, fără proprietăți construite cu acest scop, spune reprezentantul uneia dintre cele mai mari rețele de agenții active în țară.
2021, an valoros pentru agențiile imobiliare
“În 2021, am dublat cifra de afaceri, am încercat să refacem strategiile de lucru și să gândim mecanisme care să ne ajute. A fost un an valoros pentru noi”, spune Ioana Oltean, manager Napoca Imobiliare. Despre un an foarte bun vorbește și Cătălin Priscorniță, CEO Blitz Imobiliare – agenția se apopie de 20 de birouri în țară și 400 de oameni în echipă.
Și rețeaua Re/Max s-a extins anul trecut – a ajuns la 66 de birouri în România și aproape 850 de oameni în echipă. “2021 a fost un an foarte bun, am crescut cu 93% față de anul anterior, ca încasări. Încercăm să menținem ritmul și anul acesta, dar rămâne de văzut ce evoluție o să aibă piața. Noi suntem niște frunze în vânt în fața fenomenelor geopolice economice, nu prea poți decât să te adaptezi, să vezi cu “faza scurtă” și să faci cea mai bună mișcare pe termen scurt”, descrie directorul Re/Max România, Răzvan Cuc, peisajul incert în care se lucrează.
Și dezvoltatorii spun că se descurcă și vând în continuare. “Pe noi pandemia ne-a ajutat să dovedim că avem loc în piață, chiar dacă ne-a prins cu un proiect la început. În mai 2021 am fost sold out. Avem listă de doritori. O să lansăm 35 de case anul acesta și sperăm să mergem în același ritm în următoarele luni”, spune Daniel Simionaș, dezvoltator de ansamblu de case, Colina Nouă.
În ciuda războiului de la granița României și a valurilor de pandemie care nu s-au oprit, managerul agenției Blitz crede că industria imobiliară e într-un context favorabil. “Industria imobiliară e într-un contex extrem de favorabil. Nu am fost nici noi scutiți de Covid, am făcut tranzacții la distanță, dar hai să ne uităm al HoReCa și cum a fost lovită această industrie. Trebuie să mergem înainte, să răspundem la telefon, să facem follow-up, să fim în structuri care ne obligă să fim etici, să prezentăm corect interesele clienților. Suntem într-un context extrem de favoabil. Sunt 9,5 milioane de proprietăți locative, fondul locativ crește enorm, sentimentul de proprietate e la peste 90%, când media Europei e la 70%. Suntem fericiții câștigători ai unei industrii ferite, conectate la nevoia primară”, spune Priscorniță.
Ceva mai rezervată este Ioana Oltean, manager Napoca Imobiliare. “Primul factor care se manifestă, și în cazul pandemiei și în război, e impactul emoțional, care afectează deciziile oamenilor. Dacă rezidențialul e ok, ne aflăm pe un spectru liniar, investitorii mari se retrag, investitorii așteaptă, își fac anumit calcule, nu mai pot garanta în piață niște costuri finale ale construcțiilor, nu mai pot garanta un cost final”, spune Oltean.
Viitorul chiriilor. Piața din România nu are proiecte mari de business pe acest segment
Ioana Oltean estimează că puterea de cumpărare va scădea în viitor, iar clienții se vor orienta tot mai mult înspre închirieri. “70% din materiile prime din România vin din import, deciziile mari nu se pot lua aici. Costurile creditelor cresc, restricțiile vor deveni mai mari”, spune Oltean. Cât despre prețuri, Oltean estimează că acestea vor continua să crească în următorii 3 ani, cu unele excepții, în acele cazuri în care proprietarii sunt nevoiți să vândă.
Creșterea sectorului Chirii pare o perspectivă posibilă, consideră și Răzvan Cuc. “Reorientarea pe chirii e ceva ce se poate întâmpla. Noi, românii, am urmat foarte fidel evoluția piețelor vestice, e foarte posibil ca și România să vadă o orientare spre locuințe închiriate. Problema e că nu prea avem asemenea proprietăți sau dezvoltatori profesioniști, care să facă din asta un business. Nu sunt proprietăți construite, gândite și exploatate ca business, pe chirii. Acestea trebuie proiectate ca atare, trebuie să aibă facilități de management. La noi se închiriază locuințe sporadic, sunt proprietari cu unul, două apartamente, nu există un property management care să dea un curent în piață. Probabil dacă ar apărea fonduri de investiții, dezvoltatori care să ajute la trendul acesta lucrurile ar putea arăta altfel”, crede Cuc.