Sursa foto: Pexels
România și Republica Moldova. Două țări care trec printr-un amplu proces de digitalizare. Iată un motiv pentru care se cade să apelăm la o comparație între cele două și să analizăm câteva aspecte ce țin tocmai de digitalizarea procesului de luare a deciziilor. Ce practici se implementează? Cum? Cine recurge la soluții mai eficiente, în acest caz?
Peste 500 de legi noi au fost adoptate anul trecut de Parlamentul României (299) și de cel al Republicii Moldova (204), unul bicameral, cu 465 parlamentari, și altul unicameral, cu 101 aleși. Dacă analizăm, în schimb, activitatea legislativă a celor două guverne, în România avem peste 4.000 de hotărâri și ordine, în schimb, în Republica Moldova, de trei ori mai puține. Ne diferențiază însă foarte mult faptul că în România, spre deosebire de Republica Moldova, se legiferează foarte mult prin ordonanțe și ordonanțe de urgență, 237 la număr, în anul 2020. Și mai îngrijorător în România este că acest număr de acte legislative emise de Guvern este cel mai mare din ultimii 4 ani. Cu toții ne aducem aminte de celebrul pachet de 25 de ordonanțe de urgență adoptat în februarie 2020 într-o singură seară, acțiune care a fost catalogată de APADOR-CH drept „o forțare a principiilor democratice”.
Digitalizarea proceselor legislative este foarte relevantă pentru activitatea de monitorizare a dezbaterilor legislative și a întregului proces de adoptare a unui act normativ, de la anunțul de intenție, și până la promulgarea în Monitorul Oficial. Cu ajutorul tehnologiei, urmărim în timp real, zilnic, peste 3.000 de surse de informare din România și câteva zeci de surse în Republica Moldova.
Deși nu este o încadrare științifică, aș putea spune că suntem în era 2.0 și mai avem mult până la politici publice 4.0. Adică, avem o bună parte a informațiilor disponibile online și accesibile, dar trebuie să le căutăm bine prin hățișul diferitelor forme de site-uri sau în documente scanate. Obiectivul publicării informațiilor este mai degrabă de a bifa o obligație și nu de a colecta feedback și expertiză de la cei afectați sau de la experți. Este ca atunci când mergi doar la Eforie, dar ai vrea în vacanță în Grecia, și să te plimbi și cu barca. Etapele următoare în tehnologizarea proceselor legislative constă în disponibilitatea tuturor datelor în format deschis, respectarea unui anumit standard pentru a putea fi reutilizate, posibilitatea de comunicare automat între emitent și soluțiile de colectare a datelor. Nu în ultimul rând, comunicarea electronică din procedura legislativă să fie considerată oficială. Mai concret, un proiect de ordonanță, care pleacă din departamentul juridic al Ministerului Sănătății, să circule exclusiv electronic la ministere pentru aviz, apoi prin SGG și ședința de Guvern, spre Monitorul Oficial, apoi la Parlament pentru a fi distribuit parlamentarilor și să urmeze cele 10-15 etape, până devine lege, fără a fi nevoie de Ctrl+P.
Revenim la comparația dintre România și Moldova. România, deși are una dintre cele mai mari viteze de Internet, se menține pe ultimele locuri alături de Bulgaria și Grecia în Indexul economiei și societății digitale (DESI 2020, pag.14) cu deficiențe majore în ceea ce presupune datele în format deschis. În mod similar, Moldova se confruntă cu probleme ce țin de structurarea datelor. Chiar dacă există acces, acesta este îngrădit de site-uri învechite, greu de utilizat, sau de nerespectarea termelor procedurale de depunere ale documentelor. Există și puncte comune care arată ambiția decidenților de a spori eforturile de digitalizare, precum tranziția în online a procesului legislativ al Parlamentului.
De ce este importantă transparența decizională în România și Moldova?
Din totalul actelor normative emise în România și Moldova, majoritatea sunt emise de către puterea executivă, adică ministere și agenții specializate. Dincolo de normele emise direct de Guvern, prin intermediul hotărârilor, ordonanțelor și a ordonanțelor de urgență (specifice exclusiv României), cele mai multe legi adoptate de Parlament sunt tot inițiate de Guvern. În aplicarea legilor și a ordonanțelor, Guvernul, ministerele și alte autorități publice centrale emit în mod continuu un mare număr de acte normative. În România și în Moldova, tot acest corp de legislație apare și este frecvent modificat fără implicarea celor afectați de efectele legii. Lipsa transparenței decizionale devine o problemă cu atât mai mare cu cât lipsesc mecanisme digitale care să suplinească deficiențele de transparență. În contextul pandemic, digitalizarea este esențială pentru creșterea încrederii în procesul de transparență și consultare publică.
În acest context, digitalizarea este o condiție esențială a transparenței. Absența consultărilor face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o accentuată instabilitate legislativă și nu oferă siguranța necesară cadrului legal existent în România. Aplicarea reală a principiului transparenței, suplimentat de o integrare a serviciilor digitale, ar duce la o mai mare încredere în legi și reglementări, din moment ce ele ajung mai ușor la părți interesate și sunt adoptate în urma consultării cu cei interesați.
Cât de digitalizat este procesul decizional în România vs. Republica Moldova?
Analizând gradul de digitalizare a proceselor legislative din cele două țări, avem pentru fiecare și bile albe, și bile negre.
- Bilă neagră pentru România, alb cu negru pentru Moldova – În acest moment, fiecare instituție care are dreptul de a elabora un act normativ, în ambele țări, are un site web specializat pentru a satisface criteriul de transparență decizională. Ce diferă însă de la instituție la instituție este felul în care sunt organizate actele. De exemplu, în România, actele normative emise de Ministerul Sănătății sunt emise într-o singură categorie, nu este posibilă filtrarea lor. Acest exemplu se aplică majorității ministerelor din România.
Un exemplu de bună practică îl putem regăsi în Republica Moldova, unde situația este similară, dar lasă mai mult loc pentru îmbunătățiri. Site-ul are o secțiune de „Decizii adoptate”, care este, din păcate, nefolosită. Problematica accesului este parțial rezolvată de folosirea unei platforme unice, care centralizează toate actele normative din Transparență Decizională ale administrației centrale. Este interesant că actele de pe această platformă sunt organizate în funcție de domeniul de impact.
- O mare bilă albă o acordăm Parlamentului Republicii Moldova pentru că proiectele de lege se regăsesc și în format Word, în timp ce la noi avem doar documente scanate. Și pentru că GDPR, vedem fel si fel de cenzurări ale semnăturii olografe de pe documentul original. Word-urile sunt folositoare în activitatea de zi cu zi de profesionist în politici publice, atunci când trebuie aplicate o serie de instrumente digitale sau servicii specializate de monitorizare. România compensează, însă, prin publicarea timpurie a documentelor. În cazul Moldovei, pot apărea întârzieri de câteva zile între adoptarea și publicarea unui raport!
- O bilă alb cu negru, pentru că se poate și mai mult, o acordăm Camerei Deputaților din România pentru înregistrarea și transmiterea video a ședințelor unor comisii parlamentare. Practica publicări unor înregistrări audio-video este ad-hoc, în cazul României, și deloc, în cazul Moldovei, chiar dacă există o pagină dedicată acestei proceduri. De asemenea, similar României, nu există o evidență a unor stenograme. Furnizarea de transcripturi în timp real a dezbaterilor precum și disponibilitatea tuturor documentelor din procedura legislativă ar digitaliza procesul legislativ. În ambele cazuri, decidenții vor trebui să demonstreze că există voință politică pentru a digitaliza (și digitiza!) activitatea Parlamentului. Se poate introduce opțiunea unui cont personalizabil, unde se pot salva inițiativele de interes și cele pentru care se doresc update-uri. Modelul EUR-LEX poate fi importat pentru a asigura platforme interoperabile, care să asigure legătura între actele care vin de la Guvern și cele care trebuie aprobate de Parlament.
- O bilă mare neagră merge spre Guvernul României pentru site-urile ministerelor și cele ale agențiilor unde informațiile sunt structurate în diferite forme, unele pagini sunt neactualizate, sau ministere cărora nu le găsești paginile de internet pentru că își tot schimbă numele sau apar și dispar la fiecare reorganizare. Și au fost destul de multe reorganizări în ultima perioadă. Mai grav este atunci când publică o inițiativă cu un document atașat și te trezești peste un timp că se schimbă documentul fără să precizeze acest lucru, sau atunci când se joacă cu „de-a uite proiectul, nu e proiectul”.
- O bilă neagră pentru Monitorul Oficial din Republica Moldova, unde nu poți accesa conținutul decât pe baza unui abonament. Nici noi nu stăteam mai bine în România cu acel monitor disponibil doar în primele 7 zile în format imagine, dar nedescărcabil. Părea un secret de stat bine păzit, pe care nu cumva să îl descărcăm pe calculator. S-a demonstrat că se poate, pentru că din aprilie a.c., actele sunt disponibile în format PDF.
Cu peste 4.500 de acte normative adoptate de Parlament și Guvern anul trecut, și peste 3.600 în 2019, și procesul legislativ din România este în era comunicării cu viteză a informațiilor. Uitându-ne istoric la cifre, volumul de reglementare este în creștere de la an la an. Și odată cu consultarea părților interesate (sindicate, patronate, comisii de dialog, Consiliul Economic și Social, ONG-uri, dezbateri publice), informația care circulă în procesul legislativ este tot mai mare.
Octavian Rusu este expert în Public Policy, Fondator & CEO Issue Monitoring