Constructorul american de automobile electrice Tesla speră că uzina sa de la Gruenheide, în apropiere de Berlin, va începe să producă primele sale automobile încă din luna octombrie sau la scurt timp după aceea, a declarat vineri fondatorul şi directorul general de la Tesla, Elon Musk, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform calendarului iniţial, uzina Tesla de lângă Berlin urma să fie inaugurată în vara acestui an. Însă grupul american a fost nevoit să amâne inaugurarea “Gigafactory” pentru sfârşitul lui 2021, dând vina pe birocraţia germană. În plus, construcţia acestei uzine s-a lovit şi de rezistenţa opiniei publice pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul asupra mediului înconjurător.

“Ne aşteptăm să primim aprobarea pentru a produce primele automobile, posibil în octombrie dacă suntem norocoşi”, a declarat Elon Musk cu ocazia unei vizite pe şantierul uzinei de lângă Berlin, alături de Armin Laschet, candidatul conservatorilor germani pentru a fi succesorul Angelei Merkel în postul de cancelar.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Însă, având în vedere că Agenţia de protecţie a mediului din landul Brandenburg nu a emis încă autorizaţia finală pentru uzina Tesla, este posibil să apară noi întârzieri, posibil până în 2022.

Armin Laschet, a cărui popularitate în sondaje a scăzut înaintea alegerilor parlamentare din 26 septembrie, a spus vineri că Germania trebuie să reducă birocraţia. “Uneori avem impresia că inventarea a ceva nou este mai uşor din punct de vedere tehnologic decât să reduci birocraţia în Germania”, a declarat Laschet, stând alături de Elon Musk. Întrebat dacă are unele sfaturi pentru Laschet pentru ca acesta să îşi energizeze campania, Musk a răspuns: “Această uzină este despre energie, energie verde care este sustenabilă. Sperăm că această uzină poate fi o sursă de inspiraţie pentru oamenii din Germania şi restul Europei ca o sursă de entuziasm cu privire la viitor”.

Directorul Tesla a făcut un apel pentru o revizuire periodică a reglementărilor la nivel local, regional şi federal în Germania, şi la nivelul UE, pentru a se stabili dacă acestea aduc beneficii. Însă dacă vor fi introduse şi mai multe reguli, “în cele din urmă, oamenii nu vor mai putea face nimic”, a apreciat Musk.

Tesla şi-a propus să ajungă rapid la un ritm de producţie de 500.000 de vehicule pe an la uzina sa de lângă Berlin. Însă construcţia uzinei din Germania a demarat graţie unei autorizaţii temporare, iar o autorizaţie definitivă din partea landului Brandenburg nu a fost încă emisă, deşi lucrările de construcţie la viitoarea uzină au început în primul trimestru din 2020. Comparativ, uzina Tesla din Shanghai a fost terminată în doar 11 luni.