Europa a fost întotdeauna un continent al comerțului, însă în lumea de astăzi există din ce în ce mai multe bariere comerciale. Întreprinderile și fermierii noștri se confruntă cu restricții din ce în ce mai mari, cu concurență neloială și cu incertitudini geopolitice, iar toate acestea le amenință competitivitatea. Noul parteneriat dintre Uniunea Europeană și Mercosur reprezintă o ocazie de a inversa această tendință. De aceea am călătorit la Montevideo săptămâna trecută, pentru a încheia negocierile și a debloca valoarea unei cooperări mai strânse cu o piață de mari dimensiuni, aflată în creștere rapidă, cu peste 260 de milioane de persoane.
În urmă cu cinci ani, am ajuns la un acord de principiu inițial între Uniunea Europeană și țările Mercosur – Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay. Acesta a generat însă preocupări în diferite sectoare ale societăților și ale economiei europene, de la fermieri la asociații de consumatori și ONG-uri de mediu.
Am ascultat cu atenție aceste voci și am abordat direct fiecare preocupare în cei cinci ani de negocieri. Acordul la care am ajuns acum prevede cele mai puternice protecții încorporate vreodată într-un acord comercial. El protejează sectoarele noastre economice esențiale, inclusiv agricultura și alimentele, ne protejează consumatorii prin aplicarea unor standarde ridicate și acordă prioritate protecției planetei și a plămânilor ei verzi. Acordul nu mai este același ca acum cinci ani – a fost transformat. Astăzi, putem spune cu încredere că este o ofertă mai bună pentru cetățenii Europei.
Acest nou parteneriat vine într-un moment crucial pentru Europa. Peisajul mondial a devenit mai fragmentat și mai conflictual decât înainte. Anul trecut, valoarea restricțiilor comerciale la nivel mondial a crescut de peste trei ori. Pentru a depăși aceste provocări, trebuie să stabilim legături mai strânse cu parteneri care împărtășesc aceeași viziune.
Uniunea Europeană și Mercosur vor crea împreună o piață de 700 de milioane de persoane. Aceasta va aduce beneficii imediate în primul rând zecilor de mii de întreprinderi europene, dintre care jumătate sunt întreprinderi mici și mijlocii, care fac deja schimburi comerciale cu America Latină. Tarifele Mercosur pentru produsele europene sunt foarte mari: 35% pentru îmbrăcăminte, 27% pentru vin și până la 55% pentru alte produse agroalimentare. Acordul va elimina aproape toate tarifele pentru toate produsele, ceea ce va permite exportatorilor din UE să economisească până la 4 miliarde EUR pe an.
Acordul va deschide această piață dinamică exportatorilor europeni.
Acesta este, totodată, cel mai cuprinzător acord negociat vreodată pentru protejarea alimentelor și a băuturilor europene. Peste 350 de produse europene vor fi protejate printr-o indicație geografică. Vânzarea de imitații sau de falsuri va deveni, așadar, ilegală. De exemplu, în supermarketurile din țările Mercosur nu se va putea vinde „brânză de tip Ibănești” – ci doar brânza originală Ibănești fabricată în România. Pentru prima dată, inspectorii europeni vor avea posibilitatea de a verifica și de a stopa astfel de practici.
Acordul le va oferi fermierilor europeni noi garanții. Am negociat plafoane de import pentru produsele agroalimentare sensibile: importurile din Mercosur vor reprezenta doar o mică parte din consumul european – 0,1% pentru carnea de porc și 1,5% pentru carnea de vită. Un aspect esențial este acela că exportatorii din Mercosur trebuie să respecte aceleași standarde riguroase ca producătorii europeni. Pentru a ne asigura că aceste standarde sunt întotdeauna respectate, am convenit asupra unor controale mai stricte și asupra unei cooperări mai strânse cu autoritățile locale din țările Mercosur.
Comisia Europeană va monitoriza îndeaproape evoluțiile pieței după punerea în aplicare a acordului, în special în ceea ce privește sectorul agricol. Ne vom asigura că parteneriatul cu Mercosur va reprezenta un câștig atât pentru fermierii europeni, cât și pentru consumatorii europeni. Pentru situația puțin probabilă în care sectorul agricol din Europa va fi afectat în mod negativ în urma punerii în aplicare a noului acord, intenționăm să creăm o rezervă cu o valoare de cel puțin un miliard de euro. Aceasta este polița de asigurare pe care o oferim fermierilor noștri și zonelor noastre rurale. Împreună cu sectorul agricol european, vom lansa noi măsuri menite să simplifice și să reducă birocrația.
Acordul este o veste bună și pentru industriile europene care se bazează pe materii prime din străinătate. Cererea de minerale critice necesare pentru tehnologiile curate și digitale se va tripla până la sfârșitul deceniului. A început deja cursa mondială pentru controlarea producției și a comerțului cu aceste minerale. Țările Mercosur se numără printre cele mai mari producătoare mondiale de litiu, minereu de fier, nichel și multe altele. Noul parteneriat va reduce sau va elimina taxele la export. El va permite eliminarea restricțiilor la export și a monopolurilor, diversificarea furnizorilor noștri și reducerea dependențelor noastre excesive. Acordul UE-Mercosur va spori competitivitatea Europei în toate domeniile, atât din perspectiva importurilor, cât și a exporturilor.
Argumentele economice pentru acest acord sunt clare. Pentru Europa, însă, acordurile comerciale nu țin doar de aspectele economice. Acest nou acord este, totodată, o necesitate geopolitică. Parteneriatele comerciale reprezintă o modalitate de a construi și de a consolida comunități de valori comune. Acest lucru este valabil și pentru parteneriatele noastre cu Mercosur. Cele două părți au atât de multe în comun – o istorie comună, o cultură comună, limbi în comun. Ambele consideră că schimbările climatice reprezintă provocarea definitorie a epocii noastre. Acordul reflectă, așadar, angajamentul nostru comun față de Acordul de la Paris privind schimbările climatice și față de combaterea defrișărilor. Uniunea Europeană și Mercosur împărtășesc, de asemenea, convingerea că adevăratul motor al progresului și al prosperității este cooperarea internațională. În timp ce alte puteri merg în direcția opusă, noi alegem să fim uniți pe scena mondială, pentru un comerț mai liber și mai echitabil.
De aceea ziua de astăzi este o zi de bun augur pentru Europa și pentru Mercosur. O generație de lideri a dedicat ani de zile negocierii unui acord care cuprinde cele mai bune condiții pentru Europa. Acum este momentul ca generațiile viitoare – de consumatori și de întreprinderi, de familii și de fermieri – să profite de beneficiile acestuia. Astfel acționăm pentru îndeplinirea obiectivului nostru comun – stimularea competitivității Europei.