Fostul director general al MasterCard, Ajay Banga, nominalizat pentru șefia Băncii Mondiale

banca mondiala

Preşedintele american Joe Biden l-a nominalizat joi pe fostul director general al MasterCard, Ajay Banga, pentru a deveni preşedinte al Băncii Mondiale, salutând experienţa sa în afaceri în India natală şi angajamentul său de a mobiliza fonduri private pentru a extinde incluziunea financiară şi a ajuta la dezvoltarea ţărillor care se confruntă cu schimbările climatice, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Banca Mondială a anunţat miercuri că se aşteaptă să aleagă un nou preşedinte până la începutul lunii mai, pentru a-l înlocui pe David Malpass, care şi-a anunţat demisia săptămâna trecută, după luni de controverse cu privire la opiniile sale cu privire la schimbările climatice şi presiunile secretarului Trezoreriei, Janet Yellen, pentru ca acesta să adopte ”reforme mai imaginative şi mai îndrăzneţe”.

Scott Morris, un membru senior la Centrul pentru Dezvoltare Globală şi un fost oficial al Trezoreriei SUA, a declarat: ”Cred că viteza nominalizării, la mai puţin de 48 de ore după ce consiliul BM a lansat procesul, reflectă dorinţa de a descuraja orice contestator şi de a-l încheia repede.”

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Nominalizarea de către Biden a lui Banga, în vârstă de 63 de ani, acum cetăţean american, asigură că acesta îşi va asuma o slujbă care supraveghează fonduri de miliarde de dolari, punând la cârma băncii pe cineva cu legături strânse cu pieţele emergente, pentru a ajuta mai bine ţările în curs de dezvoltare să abordeze problema schimbărilor climatice şi alte provocări presante.

”Ajay este echipat în mod unic pentru a conduce Banca Mondială în acest moment critic al istoriei. Crescut în India, Ajay are o perspectivă unică asupra oportunităţilor şi provocărilor cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare şi asupra modului în care Banca Mondială poate îndeplini agenda sa ambiţioasă de a reduce sărăcia şi de a extinde prosperitatea”, a spus Biden într-o declaraţie.

Biden a evidenţiat deceniile de experienţă ale lui Banga în construirea de companii globale şi în construirea de parteneriate public-private pentru a aborda provocări urgente, cum ar fi schimbările climatice, şi a spus că are o experienţă dovedită în lucrul cu lideri globali.

Munca lui Banga în India şi alte pieţe emergente, ”obsesia” lui pentru extinderea incluziunii financiare şi cunoştinţele sale profunde despre noile tehnologii ar putea contribui la reducerea decalajului tot mai mare dintre ţările bogate şi pieţele emergente, a spus Luis Alberto Moreno, care a lucrat îndeaproape cu Banga în timp ce a servit în calitate de preşedinte al Băncii Interamericane de Dezvoltare.

”El poate fi cu adevărat o forţă pentru schimbare”, a spus Moreno, menţionând că Banga se bucură de încrederea pieţelor financiare, al căror sprijin fiind necesar urgent pentru a ajuta la strângerea miilor de miliarde de dolari necesare pentru a face faţă problemelor globale.

Banca a fost condusă, de-a lungul istoriei, de cineva din Statele Unite, cel mai mare acţionar al său, în timp ce un european conduce Fondul Monetar Internaţional (FMI), dar ţările în curs de dezvoltare şi pieţele emergente au făcut eforturi pentru a lărgi aceste opţiuni.

Nominalizarea lui Banga este prima făcută publică, dar banca va accepta nominalizări din alte ţări membre până pe 29 martie.

Germania, un alt acţionar majoritar, a declarat săptămâna aceasta că postul ar trebui să revină unei femei, deoarece banca nu a fost niciodată condusă de o femeie în istoria sa de 77 de ani.

Un înalt oficial al administraţiei americane a spus că nu ştie dacă alte ţări vor nominaliza candidaţi pentru acest post.

Întrebat despre decizia Washingtonului de a renunţa la nominalizarea unei femei, oficialul a spus că Banga are ”o convingere personală şi un istoric excelent în promovarea diversităţii, echităţii şi incluziunii în munca pe care o desfăşoară” şi că va aduce această viziune băncii.

Dar Jeff Hauser, care conduce proiectul progresist Revolving Door, i-a cerut lui Biden să retragă nominalizarea unui oficial de vârf dintr-o ”firmă internaţională de capital privat rapace”, care anterior a lucrat doar în firme din sectorul privat.

”Nici capitalul privat, nici MasterCard, nici Citigroup, nici PepsiCo, nici Nestlé, nici Dow nu promovează prosperitatea comună. Toţi fac mult mai mult pentru a exacerba inegalitatea decât pentru a o combate”, a spus el într-un comunicat.

Oxfam International a spus că următorul preşedinte al băncii ar trebui ales printr-un proces global transparent.

”Banca Mondială nu este o bancă din SUA, o bancă comercială sau o firmă de capital privat. Pentru o slujbă de această anvergură, avem nevoie de mai mult decât o atingere pe umăr din partea preşedintelui Biden”.

Banga, născut într-o familie sikh din India, este vicepreşedintele General Atlantic, o firmă de capital privat din SUA despre care oficialii administraţiei spun că a investit peste 800 de milioane de dolari în soluţii de încărcare a vehiculelor electrice, energie solară şi agricultură durabilă.

De asemenea, este preşedinte de onoare al Camerei Internaţionale de Comerţ.

S-a pensionat în decembrie 2021, după 12 ani la conducerea Mastercard, unde a ajutat 500 de milioane de persoane nebancare să se alăture economiei digitale, a evitat disponibilizările celor 19.000 de angajaţi ai băncii în timpul pandemiei de Covid-19 şi a condus activităţi în domeniul climei, genului şi agriculturii durabile.

Vicepreşedintele Kamala Harris a spus că Banga a adus ”o mare perspectivă, energie şi perseverenţă” în rolul său de co-preşedinte al Parteneriatului pentru America Centrală, care a mobilizat 4,2 miliarde de dolari în fonduri publice, private şi non-profit pentru a promova oportunităţile economice în nord-centrul Americii.

Preşedinta Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus că Banga a înţeles clar importanţa redotării băncii pentru a ajuta la dezvoltarea proiectelor care abordează schimbările climatice, pregătirea pentru viitoarele pandemii şi atenuarea cauzelor şi consecinţelor conflictelor şi fragilităţii.

”Experienta domnului Banga de a crea parteneriate între sectorul public, sectorul privat şi organizaţiile non-profit îl echipează în mod unic pentru a ajuta la mobilizarea capitalului privat şi pentru a face presiuni pentru reformele necesare pentru a îndeplini ambiţiile noastre comune”, a spus ea.

Reprezentantul pentru climă al lui Biden, John Kerry, a spus că Banga a adus ”o nouă gândire şi viziune creativă în ceea ce priveşte finanţele”, necesare pentru a face faţă provocării tranziţiei energetice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: