Guvernul a aprobat construirea stadionului „Gheorghe Hagi” în Constanța

Gheorghe Hagi fotbal stadion Colaj Economedia / Sursa foto: Inquam Photos/Pexels

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării, construirea stadionului „Gheorghe Hagi” în municipiul Constanța, după cum Economedia a scris AICI.

Obiectivul va avea o capacitate de 18.000 de locuri și va include și un teren de antrenament pentru fotbal și atletism (pistă cu 6 culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri și platforme), rețele de utilități, împrejmuire și zone de parcare pentru jucători şi oficiali.

În plus față de funcțiunile de bază, cu destinație sportivă, clădirea stadionului va integra și o serie de funcțiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferințe, spațiu expozițional, spații administrative, comerciale și de alimentație publică.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Principalele zone funcţionale și cerințe vor fi stabilite în conformitate cu reglementările UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim). Astfel, terenul de joc va avea 105 m lungime şi 68 m lăţime, iar suprafaţa de joc va fi din gazon natural, în sistem hibrid (țesut sau rulou), dotat cu instalație de udare, drenaj și sistem de degivrare/încălzire.

Stadionul, în valoare totală de 480.490.000 lei, va fi finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, durata de proiectare și execuție a lucrărilor fiind estimată la 28 de luni.

Aproape tot costul construcției stadionului Hagi este suportat de CNI – 474 milioane lei, beneficiarul investiției, adică Municipiul Constanța, urmând să contribuie cu doar 6 milioane lei, contravaloarea unor prestații asumate: accese, promenada, alei, drumuri și plaforme, rețele de utilități; împrejmuire, amenajări peisagere, etc.; desființării corpurilor existente – stadion și anexe, clădiri tehnice, drumuri și alei, și cheltuielile aferente organizării de șantier.

Stadionul din Constanţa, unde a debutat Gheorghe Hagi, a găzduit meciurile echipei locale (până în 1990, F.C. Constanţa), ale echipei naţionale, turnee cu echipe importante din campionatele străine, campionate de atletism, festivaluri, concerte de muzică. Naţionala de fotbal a României a disputat mai multe meciuri amicale şi oficiale aici,

După 1990 denumirea i-a fost schimbată în „Farul”, cu o scurtă perioadă în care a purtat numele legendarului Gheorghe Hagi, cel mai bun produs al sportului constănţean din toate timpurile. De altfel, Constanța a dat sportului nume importante care au făcut istorie și care încă dețin recorduri naționale cum ar fi Ilie Floroiu (record national la 5.000m și 10.000m), Răzvan Florea, Simona Halep, Simona Amânar.

Din cauza degradării continue a complexului, disciplinele sportive s-au desfășurat pe arene mai mici sau săli de sport construite cu zeci de ani în urmă, care nu mai răspund rigorilor actuale în organizarea competițiilor naționale sau internaționale, stadionul Farul aflându-se într-un punct în care nu mai poate găzdui competiții majore. În prezent peste 1.100 de sportivi legitimați ai Constanței folosesc ca bază de antrenament stadionul Farul sau anexele dedicate care sunt destinate ca săli de de antrenament.

Investițiile în stadioane și complexe sportive sunt incluse în programul de guvernare 2021-2024, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 42/2021, au fost trasate obiectivele pentru infrastructura sportivă unde se propun spre edificare 7 complexuri sportive, cu o capacitate între 3.000 şi 30.000 de locuri, categorie unde se încadrează și stadionul din municipiul Constanţa.

În cadrul Strategiei Naționale pentru Sport și Tineret în România (2016 – 2032) se prevede construirea unor complexe sportive de interes național – stadioane, bazine de înot, patinoare, săli polivalente.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.