Înrolarea în Spațiul Privat Virtual va fi obligatorie din martie 2022. Pe lângă firme, și unele persoane fizice sunt vizate de obligativitate

Dan Vîlceanu Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Înrolarea în Spaţiul Privat Virtual devine obligatorie din martie 2022 pentru persoanele juridice, dar şi pentru persoanele fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent, a anunţat marţi ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu.

„Îmi propun consolidare fiscal – bugetară, de asemenea, digitalizare şi sprijinirea investiţiilor. Tocmai în acest sens am luat la cunoştinţă chiar aşa cum vă spuneam din prima zi de anumite proiecte şi chiar atunci am decis ca aceste proiecte să fie urcate în transparenţă decizională şi să fie prezentate publicului pentru ca ulterior să fie adoptate. Sunt măsuri care privesc digitalizarea administraţiei publice, pe de o parte, şi de asemenea măsuri pentru susţinerea mediului de afaceri, pe de altă parte”, a spus, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El menţionat, în acest context, implementarea conceptului SAF-T – Standard Audit File for Tax. Dan Vîlceanu a declarat că acesta este un fişier de audit standard pentru schimbul electronic de date contabile de la contribuabil la organul fiscal într-un format standardizat de date.

„Este o formă de control simplificată. Este un schimb standard de date cu ANAF prin care eficientizăm această activitate şi bineînţeles că se va reduce costul conformării. De asemenea, vom asigura transparenţă şi va creşte gradul de încredere între organul fiscal şi contribuabil. Acest proiect va intra în testare începând cu 1 septembrie 2021 şi va fi implementat, operaţionalizat sistemul pentru mari contribuabili pentru început începând cu 1 ianuarie 2022”, a afirmat ministrul Finanţelor.

De asemenea, acesta a declarat că o să existe obligativitatea înrolării autorităţilor publice, instituţiilor publice sau de interes public din administraţia publică centrală şi locală în sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor şi ANAF numit PatrimVen.

„Practic ce presupune această înrolare? Vor intra în acest sistem PatrimVen instituţiile publice şi Ministerul de Finanţe. Există un avantaj net pentru contribuabil pentru că există situaţii şi am să vă dau exemplu de situaţie practică în care un contribuabil trebuie să ia o adeverinţă de la ANAF şi să o ducă la primărie. Odată cu implementarea acestui sistem practic cele două instituţii comunică între ele şi îşi livrează datele de care are nevoie contribuabilul astfel încât să scutim contribuabilul de a face drumuri inutile. Măsura se aplică începând cu data de 1 martie 2022 şi contribuie aşa cum vă spuneam la accelerarea digitalizării”, a declarat Dan Vîlceanu.

O altă măsură anunţată de ministru este obligativitatea înrolării în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanţelor ANAF – respectiv Spaţiul Privat Virtual a persoanelor juridice, a asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică precum şi a persoanelor fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent. Această măsură va deveni obligatorie de la 1 martie 2022.

Dan Vîlceanu a vorbit şi despre E-factura, un proiect care va permite transferul facturii către ANAF, care îşi va păstra datele de care are nevoie, iar instituţia va transmite mai departe fişierul către beneficiar. Sistemul va funcţiona în primă fază Business to Government şi va fi un proiect pilot. Ulterior el va fi introdus şi Business-to-Business. Măsura va fi implementată începând cu septembrie 2021.

Potrivit ministrului, acestea sunt măsuri care „uşor, uşor, elimină dosarul cu şină”.

Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Comentarii

  1. Ce gogomanii!
    Digitalizarea administratiei publice?
    Niciodata?
    Incapabilii de partid unde vor gasi locuri calde?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *