Joe Biden obține un prim acord esențial pentru planul masiv de investiții în infrastructuri, urmează în continuare negocieri complicate

joe biden sursa foto: Facebook The White House

Joe Biden a anunțat joi că a ajuns la un acord cu un grup de zece senatori republicani și democrați în ceea ce privește planul masiv de investiții în infrastructuri, un succes după luni de negocieri, chiar dacă președintele are în continuare nevoie de susținerea aripii de stânga a partidului său, scrie Le Figaro.

„Avem un acord”, a afirmat Joe Biden, la capătul unei reuniuni foarte așteptate. Imagine rară – acesta a venit personal pentru a anunța acordul, în fața Casei Albe, alături de cei zece senatori.

Acest plan prevede investiții de peste 1.200 de miliarde de dolari în opt ani (973 miliarde în primii cinci ani), a precizat Casa Albă, dintre care 312 miliarde în transporturi, inclusiv drumuri și aeroporturi, și 266 miliarde în alte tipuri de infrastructuri, cum sunt cele pe ape sau internet de viteză mare. Pentru președintele democrat, ales cu promisiunea că va reconcilia America, acest acord demonstrează că „democrația funcționează și poate obține rezultate”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Deși reprezintă un avans major, acest acord nu marchează finalul negocierilor. „Nu am nicio garanție” că există voturile pentru ca proiectul să fie aprobat în Senat, a admis Joe Biden, care s-a declarat însă optimist. „Niciuna dintre cele două părți nu a obținut ce dorea” iar acesta este prețul care trebuie plătit pentru a avea un consens, a subliniat el.

Cel mai mare obstacol în calea acestui acord era chestiunea finanțării. Senatorii au convenit să nu se atingă de marile linii roșii ale fiecărui partid – creșterea impozitului pe companii sau taxe care să afecteze clasa de mijloc – dar există în continuare neclarități legate de finanțarea efectivă a acestor investiții.

În detaliu, acordul de principiu evocă în special întărirea inspecțiilor fiscale pentru a reduce valoarea impozitelor neplătite, folosirea fondurilor deja deblocate în 2020 pentru a lupta împotriva pandemiei sau chiar „impactul” productiv asupra economiei al acestor investiții. „Am făcut cu toții concesii”, a declarat senatoarea democrat-centristă Kyrsten Sinema, care a condus, alături de republicanul Rob Portman, negocierile pentru a obține acest acord.

Lidera democrată a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a avertizat joi că nu va organiza un vot asupra textului de compromis între republicani și democrați în privința infrastructurilor dacă Senatul nu aprobă celălalt mare proiect democrat, care include marile priorități sociale ale administrației Biden – ajutoare pentru persoanele în vârstă, grădinițe pentru copii – și măsurile de luptă împotriva schimbărilor climatice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: