Lotul Selina, greu de reziliat: Șeful autostrăzilor a cerut aprobare Consiliului de Administrație CNAIR pentru rezilierea lotului Biharia – Chiribiș de pe Autostrada Transilvania. Consiliul îl refuză spunând că rezilierea e chiar atributul directorului general

Şantier Biharia Chiribiş Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

Consiliul de Administrație al Companiei de Drumuri a refuzat să se pronunțe cu privire la rezilierea contractului pentru lotul Selina de pe Autostrada Transilvania, arătând directorului general, Cristian Pistol, că rezilierea contractelor este doar atributul conducerii executive, potrivit unui document consultat de Economedia. Rezilierea contractului pentru Lotul Biharia – Chiribiș este tărăgănată încă de anul trecut, deși contractul este, practic, blocat. Chiar șeful CNAIR, Cristian Pistol, promitea în 24 martie anunțarea unei decizii care, însă, întârzie să fie luată.

„Aprobare privind necesitatea și oportunitatea rezilierii contractului nr. 92/50965 din 11 08 2020. Proiectare și execuție pentru finalizarea Autostrăzii Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea, secțiunea Suplacu de Barcău Borș, lot Chiribiș-Biharia km. 30 – km. 59. Consiliul constată că nu are competență în ceea ce privește aprobarea rezilierii contractelor de achiziție publică guvernate de Legea 98/2016 privind achizițiile publice, pe cale de consecință nu se poate pronunța asupra rezilierilor revenind astfel, în sarcina conducerii executive adoptarea măsurilor legale care se impun”, arată documentul consultat de Economedia.

Contractul pentru lotul de aproape 30 de kilometri a fost semnat pentru o ofertă de doar 326 milioane de lei, mult sub estimarea CNAIR de aproximativ 450 de milioane de lei. Ulterior, constructorul a cerut o majorare de 130 de milioane de lei pentru lucrări de consolidare suplimentare care nu au fost „prinse” în proiect, o suplimentare de contract refuzată.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Poziția constructorului Selina

Pe de altă parte, blocajul care se înregistrează de aproximativ un an și jumătate pe lotul Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania este cauzat de „incompetența” Companiei de Drumuri, care a lansat licitația de execuție pe baza unui caiet de sarcini cu „informații contradictorii, eronate, incomplete și cu soluții greșite care nu corespund realității din teren”, susține constructorul Selina, într-o reacție trimisă Economedia.

„Oferta depusă de Antreprenor la sfârșitul anului 2017 a respectat și a avut la bază informațiile puse la dispoziție de CNAIR în cadrul Documentației de Atribuire care conținea informații contradictorii față de realitatea din teren și care s-au dovedit eronate, conținând cantități și soluții greșite, astfel cum a relevat Studiul Geotehnic și Expertiza Tehnică realizate în 2020”, arată compania. Inclusiv actualul Director General CNAIR, Cristian Pistol, șef al Director Implementare Proiecte Autostrăzi în 2020 și 2021, ar fi vinovat de situația contractului pentru lotul Biharia – Chiribiș, pentru că a refuzat soluțiile propuse de deblocare, susține Selina.

Compania Trameco (parte a Grupului Selina) a fost desemnată câștigătoare a contractului pentru „Lotul Straco”, tronsonul de 16 km dintre Câmpia Turzii și Chețani, singura secțiune de autostradă care lipsește pentru a avea autostradă completă de la Sibiu și Cluj Napoca la Târgu Mureș, licitație pe care a contestat-o Strabag. Același constructor a câștigat și un lot pe Autostrada Ploiești – Buzău. Trameco este și constructorul Pasajului Berceni, pe Centura București Sud, pasaj care ar urma să fie deschis în această toamnă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Oare nu se întreabă DNA de ce pe fiecare autostrada este un segment care ” nu merge”?
    Chiar nu sare în ochi ca nimic nu-i gata cap coada la termen?

    • Nu va e clar ca DNA-UL e condus de Coalitie?
      Cum ?
      Sa facem dosare la ai nostri?
      Mai curge caşcaval?
      😲

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.