Modernizarea liniei de tren Craiova – Caransebeș: A fost publicat în SEAP contractul pentru lotul 6. Se reabilitează tunelurile de la Feneș și Tâmpa construite în 1878

Tunel Feroviar Fenes M 100

Licitația pentru modernizarea lotului 6 al Magistralei CFR Craiova – Caransebeș a fost publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), valoarea contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului de 37 de kilometri fiind de 1,3 miliarde lei. Durata contractului este de 72 de luni, 12 pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție.

CFR Infrastructură anunță că lucrările dintre Poarta (jud. Caraș Severin) și Caransebeș se fac pentru viteza maximă de 160 km/h, iar pe traseu vor fi reabilitate două tuneluri (Feneș și Tâmpa) și construite două tuneluri noi la Poarta (lângă Domașnea).

„Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare pe secțiunea POARTA – CARANSEBEȘ (LOTUL 6), aferent obiectivului CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ (225,287 km). Valoarea financiară estimată a contractului este de 1.331.527.894,38 lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027. Achiția publică prevede o durată de 72 luni pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe secțiunea POARTA – CARANSEBEȘ (LOTUL 6), în lungime de 37,160 km, de la Punctul de Oprire nou Poarta, km 436+887 la Caransebeș, km 474+046, 12 luni fiind termenul pentru elaborarea proiectului și 60 de luni pentru execuția lucrărilor.

Principalele obiective feroviare incluse în programul de modernizare pe LOTUL 6 sunt:

37,160 km pentru viteza maximă de circulație de 160 km/h

7 stații/halte

18 de poduri

65 de podețe

18 pasaje inferioare și superioare

2 tuneluri noi cu cale ferată dublă la Poarta de 500 m, respectiv 305 m

2 tuneluri reabilitate – Feneș și Tâmpa

10 de treceri la nivel cu calea ferată”, arată CFR Infrastructură.

Primele trei loturi ale Magistralei CFR Craiova – Caransebeș sunt deja lansate în licitație, dar contestate de Alstom, Arcada și FCC.

Secțiunea de cale ferată Craiova – Caransebeș are o lungime de 226 km, fiind linie CF electrificată pe toată distanța, linie dublă electrificată Craiova – Strehaia (60km) și linie simplă electrificată Strehaia – Caransebeș (174km). Pe această linie CF circulă atât trenuri de călători cât și trenuri de marfă, în prezent fiind existente 32 puncte de secționare. Sistemul de semnalizare este semi-automat între stații și electro-mecanic în stații, toate mecanismele căii ferate (semnale, treceri la nivel și aparate de cale) fiind comandate și controlate prin mecanismele existente.
Linia de cale ferată Pitești – Craiova – Vârciorova – Orșova – Caransebeș – Timișoara a fost construită între anii 1868 – 1879 că urmare a insistenței deosebite a României de a impune realizarea legăturii feroviare cu Banatul aflat sub administrația Austro-Ungară prin punctul de
frontieră Vârciorova. Linia de cale ferată Craiova – Vârciorova în lungime de 130 km a fost construită între anii 1868-1875. Linia de cale ferată Caransebeș – Orșova, în lungime de 89 km a fost construită între anii 1874- 1878. După aproape un an se finalizează și tronsonul cf dintre Vârciorova și Orșova, în lungime de 4 km. În această perioadă transbordarea mărfurilor și călătorilor s-a făcut cu mijloace avute la dispoziție. (Date din Monografii). Calea ferată Timișoara – Caransebeș – Vârciorova în lungime de 191km a fost exploatată de Societatea privilegiată a Cailor Ferate Austriece până în anul 1891 când linia CF a fost naționalizată de statul ungar și trecută în proprietatea MAV – Căile Ferate Ungare de Stat. După 1 decembrie 1918 se încep negocierile privind preluarea liniei c.f. de către Statul Român, și prin efectul prevederilor Tratatului de la Trianon la 21 septembrie 1920 linia Timișoara – Vârciorova trece în proprietatea Statului Român, potrivit Studiului de Fezabilitate realizat de Asocierea Italferr S.P.A. – S.C. ISPCF S.A. – S.C. Italrom Inginerie International SRL.

De-a lungul liniei Craiova – Caransebeș sunt prezente mai multe tuneluri cu linie simplă, situate la pozițiile km date mai jos, cu informații despre anul de construcție:
1. Tunel MOȘU  km. 375+210 ÷ 375+360; L= 150,00 m; (Anul de construcție: 1967).
2. Tunel BABA  km. 376+138 ÷ 376+221; L= 83,00 m; (Anul de construcție: 1967).
3. Tunel VIR  km. 377+332 ÷ 377+425; L= 93,00 m; (Anul de construcție: 1967).
4. Tunel VÎRCIOROVA  km. 379+515 ÷ 379+607; L=92,00 m (Anul de constr.: 1967).
5. Tunel BAHNA  km. 381+737 ÷ 381+852; L= 115,00 m (Anul de construcție: 1967).
6. Tunel ALION  km. 385+667 ÷ 385+866; L= 199,00 m (Anul de construcție: 1967).
7. Tunel TUFARI  km. 388+574 ÷ 388+973; L= 399,00 m (Anul de construcție: 1967).
8. Tunel RACHITOBERG. km 413+355 ÷ 413+851; L= 496,00 m (Anul de con.: 1970).
9. Tunel POARTA km. 436+168 ÷ 437+035; L= 867,00 m (Anul de construcție: 1970).
10. Tunel FENES km. 446+709 ÷ 447+980; L= 271,00 m (Anul de construcție: 1878).
11. Tunel TAMPA  km. 450+895÷ 451+163; L= 268,00 m (Anul de construcție: 1878).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *