Numiri nelegale la conducerea Aeroporturi București. Tribunalul Ilfov a suspendat membrii numiți de ministerul Transporturilor în consiliul de administrație / Decizia nu e definitivă

Aeroportul Otopeni Sursa foto: CNAB

Membrii numiți de ministerul Transporturilor în consiliul de administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) au fost suspendați din funcție, potrivit unei decizii a Tribunalului Ilfov, care a stabilit că numirile au fost nelegale. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată în apel. Economedia a avertizat încă din iulie 2024 că, din cei șase candidați pentru conducerea Aeroporturilor, cinci erau funcționari publici, în timp ce legea prevede doar două locuri pentru funcționari.

Numirile au fost contestate în instanță de Fondul Proprietatea, care este acționar minoritar la CNAB.

Care este soluția pronunțată de instanță:

  • “Admite în parte cererea formulată de reclamanta FONDUL PROPRIETATEA SA în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NATIONALA AEROPORTURI BUCURESTI SA. Dispune suspendarea efectelor Hotărârii nr. 7/19.07.2024 adoptate de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA, în ceea ce priveşte punctul 2 lit. b) privind membrii consiliului de administraţie nominalizaţi de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi punctele 3-6 din Hotărârea antemenţionată, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1973/93/2024 înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial astfel cum a fost redus de către instanţă. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată astăzi, 09.01.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează Aeroporturile Otopeni și Băneasa, și-a ales în această vară conducerea „corporatistă”, însă cinci dintre cei șase aleși sunt funcționari publici, deși legea guvernanței corporative spune că maxim doi funcționari publici pot ocupa posturi în consiliul de administrație al unei astfel de companii, conform informațiilor Economedia.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Legea prevede că, în cazul consiliilor de administrație ale unei societăți precum CNAB, cel mult doi membri ai consiliului pot fi funcționari publici sau personal al autorității publice tutelare sau al altor instituții sau autorități publice. Asta pentru că înalții funcționari publici, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice nu pot fi considerați independenți.

Cei șase sunt:

  • Corneliu Felix Ardelean
  • Mirela Birchi
  • Georgeta Bumbac
  • Gabriel Constantin Bunduc
  • Eduard Bachide
  • Florin Cosmin Mihălțan

Conform informațiilor din CV-uri, cinci dintre ei sunt funcționari publici, respectiv: Mirela Birchi (consilier personal al ministrului Transporturilor), Georgeta Bumbac (director Ministerul Sănătății), Constantin Bunduc (secretar de stat în Ministerul Transporturilor în funcție), Eduard Bachide (secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale în funcție) și Felix-Corneliu Ardelean (director în funcție în Ministerul Transporturilor).

Economedia a scris anterior că Georgeta Bumbac este fina baronului PSD Felix Stroe, anterior ea mai fiind administrator la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Georgeta Bumbac, funcţionar public de peste 20 de ani, şi trecută pe la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu” a fost promovată de Viorica Dăncilă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cosmin Florin Mihălțan a fost șef de cabinet la Ministerul Tranporturilor în mandatul lui Lucian Bode și este considerat un apropiat al acestuia.

De asemenea, CV-urile arată că niciunul dintre aceștia nu are experiență relevantă în activitatea de audit, iar aceasta este o cerință legală.

Procesul de selecție al conducerii CNAB a fost aprobat în adunarea generală a acționarilor din iulie 2022, dar a început efectiv în iulie 2023, și pare a se încheia prin numiri abia 12 luni mai târziu, dacă va fi încheiat în această lună, deși ordonanța 109 prevede că acesta ar trebui să se desfășoare în 150 de zile de la inițiere.

Cei 6 noi membri ai CA:

  • Corneliu Felix Ardelean
  • Mirela Birchi
  • Georgeta Bumbac
  • Gabriel Constantin Bunduc
  • Eduard Bachide
  • Florin Cosmin Mihălțan

Conform informațiilor din CV-uri, cinci dintre cei numiți la conducerea CNAB sunt funcționari publici, respectiv: Mirela Birchi (consilier personal al ministrului Transporturilor), Georgeta Bumbac (director Ministerul Sănătății), Constantin Bunduc (secretar de stat în Ministerul Transporturilor în funcție), Eduard Bachide (secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale în funcție) și Felix-Corneliu Ardelean (director în funcție în Ministerul Transporturilor).

Economedia a scris anterior că Georgeta Bumbac este fina baronului PSD Felix Stroe, anterior ea mai fiind administrator la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Georgeta Bumbac, funcţionar public de peste 20 de ani, şi trecută pe la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu” a fost promovată de Viorica Dăncilă.

Cosmin Florin Mihălțan a fost șef de cabinet la Ministerul Tranporturilor în mandatul lui Lucian Bode și este considerat un apropiat al acestuia.

De asemenea, niciunul dintre candidați nu are experiență relevantă în activitatea de audit, deși unul dintre membrii CA trebuie să îndeplinească acest criteriu.

Înaintea alegerii noilor membri ai consiliului de administrație, Fondul Proprietatea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care a fost realizată selecția Consiliului de Administrație al CNAB de către acționarul majoritar, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. „Din punctul de vedere al Fondului, procesul de selecție nu a respectat prevederile legislației privind guvernanța corporativă și nu a identificat candidați potriviți”, a transmis FP, la acea vreme. Fondul a cerut Ministerului Transporturilor să inițieze un nou proces de selecție corect și transparent pentru întregul Consiliu de Administrație.

Economedia a mai scris despre selecții problematice ale conducerilor „corporatiste” ale companiilor de stat:

EXCLUSIV Potențial conflict de interese la alegerea șefilor „corporatiști” ai companiilor de stat din Energie: anunțuri de recrutare la „mica publicitate”, relații ierarhice sau influențe politice între candidați și membrii comitetului de selecție