Planurile imobiliare trasate în 2023, în cifre oficiale. Raportul anual al arhitecților arată scăderea proiectelor/ Valoarea mediană de investiție a crescut în 2023 cu 10%. Unde, ce și cât se construiește în România

arhitect proiect Sursa foto: Pexels

În 2023, arhitecții din România au depus 64.645 de dovezi (care corespund proiectelor realizate de aceștia) ), cu 3.567 mai puține față de 2022 și cu 12.362 mai puține decât în 2021, arată cele mai recente date centralizate într-un raport anual de Ordinul Arhitecților din România, care oferă o imagine de ansamblu asupra planurilor din piața imobiliară. La nivel național, valoarea mediană de investiție a crescut în 2023 cu 10%. Economedia vă prezintă datele relevante pentru piața imobiliară, extrase din raportul arhitecților.

Ordinul Arhitecților din România a publicat a patra ediție a Raportului SIOAR, care oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra domeniului arhitecturii și construcțiilor, Raportul reunește o colecție de informații detaliate, extrase din Sistemul Informatic al OAR (SIOAR), completând astfel sursele naționale de date statistice ale domeniului construcțiilor, inclusiv cele colectate de Institutul Național de Statistică.

În raportul OAR se observă în continuare o scădere a numărului de dovezi depuse. Astfel, în 2023 s-au depus 64.645 de dovezi, cu 3.567 mai puține față de 2022 și cu 12.362 mai puține decât în 2021. Pe parcursul anului, periodicitatea se menține: în lunile de iarna se depun cele mai puține dovezi, iar perioada mai-iulie marchează un vârf de activitate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În perioada 2019-2023, la nivel național, au fost înscrise în medie pe lună un numar de 5.789 de dovezi. Lunile cu cel mai mic număr mediu de dovezi înscrise sunt ianuarie (cu o medie de 4.000 dovezi) și decembrie (cu o medie de 4.600 dovezi). Cele mai multe dovezi sunt depuse în luna iulie, cu o media lunară a ultimilor 5 ani de 6.800 de dovezi. De asemenea, se observă corelația dintre numărul de autorizații de construcție avizate în medie lunar și numărul de dovezi depuse.

Sursa: OAR

 

 

 

 

 

 

Peste un sfert (26%) din totalul de dovezi înscrise în 2023 sunt concentrate în doar cinci județe: București, Ilfov, Timiș, Prahova și Constanța.

În București, numărul de dovezi depuse a crescut cu 18% față de anul 2022. În restul tării, numărul de dovezi depuse a scăzut în 31 de județe. Cele mai afectate județe de această scădere au fost Brăila (-24%), Ilfov (-18%) și Timiș (-15%), arată raportul.

La nivel național, valoarea mediană de investiție a crescut în 2023 cu 10% față de 2022, ajungând la 166.402 de lei per dovadă înscrisă. La nivel de județ, cea mai mare valoare mediană de investiție pentru anul 2023 se înregistrează în județul Sălaj (397.000 de lei), iar cea mai mică în Brăila (84.000 de lei). În 37 dintre cele 42 unități administrative au crescut valorile de investiție. Cea mai mare creștere s-a inregistrat în Caraș-Severin (+57%) urmată de Covasna (+37%).

Suprafața mediană desfășurată a dovezilor a crescut în 2023 cu 5% comparativ cu anul trecut. Județele cu cele mai mari suprafețe mediane desfășurate în 2023 au fost Salaj (331 mp), București (282 mp) și Sibiu (257 mp). Procentual, cea mai mare creștere se observa în județul Teleorman (+18%)

În ceea ce privește sumele declarate, în 2023 valoarea mediană de investiție pe mp a ajuns la pragul de 1000 de lei/mp. Cea mai mare valoare mediană de investiție pe mp a dovezilor depuse în 2023 s-a înregistrat în județul Iași (1.475 RON/mp), iar diferența față de ultimul clasat, județul Gorj (635 RON/ mp) a rămas una considerabilă.

În 2023, distribuția dovezilor înscrise în mediul rural comparativ cu mediul urban a rămas aproape neschimbată față de anul precedent, 52% dintre dovezi fiind înscrise în mediul rural și 48% în mediul urban. Județele cu cea mai mare pondere în mediul rural a dovezilor înscrise au fost Dâmbovița (79%), Iași (70%) și Giurgiu (67%).

În cazul dovezilor depuse pentru institutii publice, numărul acestora a crescut la 11%. În majoritatea județelor, ponderea dovezilor depuse pentru beneficiari persoane fizice a scăzut față de 2022.

În ceea ce privește tipul de proiecte, cele mai multe dovezi au vizat locuințe individuale și semicolective:72% din total.

Tip Lucrare și ponderi pentru 2023:

  • 1% Turism
  • 2% Social și sănătate
  • 3% Invățământ, formare, cercetare
  • 2% Birouri și administrați
  • 3% Arte, cultură, sport, agrement și culte
  • 5% Transport, producție și logistică, agricultură, silvicultură și centrale tehnice
  • 5% Comerț
  • 7% Locuințe colective
  • 72% Locuințe individuale și semicolective

Cea mai mare valoare mediană de investiție pe mp se atinge în cazul lucrărilor de Învățământ/ Cercetare: 2309 lei/ mp, iar cele mai ieftine sunt lucrările comerciale (700 de lei pe mp).

Pentru locuințe individuale și semicolective, arhitecții au depus anul trecut 31.477 de dovezi, în scădere față de 36.521 în anul precedent. În cazul locuințelor colective s-a înregistrat o creștere: 2964 dovezi depuse în 2023, față de 2309 în 2022.

Sursa: OAR

 

 

Dovada de luare în evidență reprezintă instrumentul prin care Ordinul confirmă pentru toate părțile interesate că elaboratorul documentației semnate este arhitect cu drept de semnatură activ și astfel prezintă o certificare „la zi” a dreptului de practică a respectivei persoane. În cererea pentru dovada de luare în evidență a proiectului, arhitectul înscrie date de bază ale proiectului, indiferent de faza de proiect, anvergură sau localizare geografica. Tot prin dovada de luare în evidență emisă de Ordin, autorul proiectului comunică opțiunea sa pentru viramentul taxei pentru Timbrul Arhitecturii de către emitentul autorizației de construire, taxă încasată de emitent odată cu taxa de emitere a autorizației de construire propriu-zise. Autenticitatea dovezilor emise de OAR poate fi verificată pe www.sioar.ro de beneficiarul lucrării și de autoritatea emitentă.

Precizare. Reprezentanții OAR au explicat încă de la publicarea primelor ediții că sumele declarate sunt mai mici decât cele vehiculate și practicate în piață. Valoarea de investiție cu care operează analizele este declarată de către autorul documentației ca bază de calcul pentru stabilirea valorii taxelor de autorizare a construirii, de timbru cultural (al arhitecturii), de impozitare etc., după caz. Valoarea de investiție este extrasă din devizul general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Valoarea de investiție declarată la faza de obținere a autorizației de construire se actualizează prin regularizare contabilă la finalul lucrărilor de execuție, înaintea recepției în vederea întabulării construcției.

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: