Rubla s-a apreciat luni, la un maxim al ultimilor doi ani

rubla ruseasca Sursă foto: Unsplash

Rubla rusă s-a apreciat luni, la peste 77 de unităţi faţă de euro, până la un maxim al ultimilor doi ani, ajutată de plăţile de taxe pe care companiile urmează să le efectueze în această săptămână şi în timp ce piaţa aşteaptă, vineri, o decizie a băncii centrale referitoare la dobânzi, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Până la ora 14: 53 GMT (17:53 ora României), rubla se apreciase cu 3,6% pentru a fi tranzacţionată la 77,25 faţă de euro, mai devreme atingând 76,96, cel mai ridicat nivel atins din iunie 2020.

Rubla s-a apreciat cu 3% faţă de dolar, la 73,17 unităţi, oscilând în jurul nivelurilor văzute înainte de 24 februarie, când Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Activitatea de tranzacţionare rămâne redusă în comparaţie cu nivelurile observate înainte de 24 februarie.

Mişcările rublei sunt limitate artificial de controalele de capital impuse de banca centrală, deoarece aceasta şi-a pierdut capacitatea de a susţine rubla prin intervenţii valutare, după sancţiunile occidentale care au îngheţat aproape jumătate din rezervele ţării.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Moneda a fost susţinută de un record de 3.000 de miliarde de ruble (40,25 miliarde de dolari) pe care companiile trebuie să le plătească în impozite luna aceasta, potrivit analiştilor chestionaţi de Reuters.

Pentru a efectua plăţile, unele firme axate pe export trebuie să vândă valută străină. Creşterea taxelor ar putea împinge rubla mai sus, a spus Veles Capital într-o notă adresată clienţilor, dar o reducere aşteptată a dobânzii cheie de către banca centrală, vineri, poate diminua optimismul.

Jucătorii de pe piaţă se aşteaptă la decizia ratei băncii centrale după două modificări de urgenţă ale acesteia în ultima lună – o creştere la 20% la sfârşitul lunii februarie, urmată de o reducere la 17% pe 8 aprilie.

Rusia încă se confruntă cu fuga de capital. Ponderea investitorilor străini în rândul deţinătorilor de obligaţiuni de Trezorerie OFZ ale Rusiei a scăzut la 17,7% în martie, cel mai scăzut nivel de la sfârşitul anului 2012, au arătat luni datele băncii centrale.

 

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.