Se apropie termenul la care se introduce și în România facturarea electronică. Ce presupune trecerea la acest sistem, cine sunt primii afectați și ce aspecte au rămas nelămurite (Opinie Deloitte)

Facturarea electronică

Începând cu luna aprilie, opțional, și cu luna iulie, obligatoriu, contribuabilii care furnizează altor companii (B2B) bunuri încadrate în categoria celor care prezintă risc ridicat de evaziune fiscală vor emite facturile în sistemul RO e-Factura, indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înrolați. O analiză Deloitte explică ce presupune trecerea la acest sistem de facturare și raportare și care sunt aspectele care mai trebuie lămurite pentru continuarea procesului de extindere de la faza actuală la etapa următoare.

Facturarea electronică a fost introdusă cu întârziere în România, însă, odată demarat procesul, autoritățile anunță o evoluție rapidă de la proiectul pilot la obligativitate pentru toate facturile emise, indiferent de tipul contribuabilului sau de mărfurile comercializate, subliniază Deloitte. Sistemul implementat în țara noastră a fost inspirat din Italia, stat care a făcut primul pas în această direcție încă din 2014.

La jumătatea anului 2019, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României pentru întârzierea transpunerii în legislația națională a Directivei 55/2014 privind facturarea electronică. Doi ani mai târziu, autoritățile române au adoptat ordonanța de urgență privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național RO e-Factura, măsură necesară și pentru atingerea obiectivelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv creșterea veniturilor la bugetul de stat.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Decizia de dezvoltare a proiectului de facturare electronică în România a fost luată după analizarea modelului italian, iar autoritățile fiscale au subliniat încă de la început că programul pilot de implementare a sistemului pe relația dintre companii private și instituții ale statului (business to government – B2G) va pune bazele dezvoltării sistemului generalizat de facturare electronică în relația dintre companii private (business to business – B2B).

Așadar, facturarea electronică a debutat timid la finalul anului trecut, însă viteza cu care au fost implementate modificările asupra întregului concept, pentru trecerea la etapa următoare, este încurajatoare, consideră consultanții.

Începând cu luna aprilie, opțional, și cu luna iulie, obligatoriu, contribuabilii care furnizează altor companii (B2B) bunuri încadrate în categoria celor care prezintă risc ridicat de evaziune fiscală vor emite facturile în sistemul RO e-Factura, indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înrolați. Bunurile în cauză sunt specific menționate, și anume legumele, fructele, băuturile alcoolice, produsele minerale precum apă minerală naturală, nisip și pietriș, dar și articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte. Pe lista autorităților au fost de asemenea înscrise construcțiile noi.

Prin urmare, primii contribuabili afectați de această măsură vor fi comercianții, urmați de jucătorii din industria ospitalității (HoReCa) și dezvoltatorii imobiliari. Însă, cum autoritățile par decise să generalizeze această obligativitate, și celelalte categorii de contribuabili ar trebui să se pregătească pentru implementarea acestui sistem cât de curând, spun analiștii.

Cum va funcționa sistemul de facturare electronică în România, explicațiile Deloitte

În România, contribuabilii vânzători se vor putea conecta la sistemul RO e-Factura cu ajutorul certificatul digital calificat utilizat pentru accesarea spațiului privat virtual (SPV). Similar cu modelul italian, factura va fi întocmită în format XML, acesta fiind considerat și exemplarul original al facturii, dacă este însoțit de semnătura electronică a Ministerului Finanțelor.

Transmiterea acesteia se va putea efectua fie prin interconectarea aplicației disponibile la nivelul emitentului, utilizând o interfață (subiect de pre-autorizare), fie prin utilizarea aplicațiilor puse la dispoziție în mod gratuit de către Ministerul Finanțelor.

După transmiterea facturii electronice, sistemul va efectua operațiuni de verificare și validare de structură, de sintaxă și de semantică, ulterior generând un mesaj automat de răspuns. În cazul în care factura respectă structura, se aplică semnătura electronică a Ministerului Finanțelor (aspect care atestă primirea acesteia în sistemul național privind facturarea electronică) și se comunică destinatarului. În situația în care factura nu respectă structura, emitentul primește mesaj cu erorile identificate. După corectarea acestora, factura se retransmite prin același sistem.

Deși teoria sună încurajator, din practică a rezultat, de-a lungul timpului, că, în fazele de implementare a unei astfel de măsuri, apar diverse neconcordanțe din cauza cărora întregul proces devine anevoios, subliniază analiștii. “Și de această dată, fie că analizăm din punct de vedere comercial sau din punctul de vedere al resurselor care trebuie alocate pentru utilizarea sistemului, este de așteptat ca noua măsură să genereze o povară administrativă suplimentară pentru mediul de afaceri, cel puțin în faza inițială”.

Aspectele comerciale și tehnice care ridică semne de întrebare pentru contribuabili ar trebui discutate și lămurite cu autoritățile fiscale până în iulie 2022. Printre acestea se numără modalitatea de comunicarea a facturii către un client neînregistrat în sistem, perioada de implementare a unei conexiuni care să lege sistemul ERP (Enterprise Resource Planning) al contribuabilului la sistemul autorității fiscale sau procedura de transmitere a facturilor care conțin atât bunuri cu factor de risc ridicat, cât și alte tipuri de bunuri.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: