Traficul de mărfuri în porturile maritime româneşti a crescut cu 13,5% în primele 11 luni ale anului față de aceeași perioadă a anului trecut

TTS transport naval Sursa foto: TTS

Traficul total de mărfuri în porturile maritime româneşti, în primele 11 luni ale acestui an, este de peste 62 milioane tone, cu aproximativ 13,5% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a informat, miercuri, conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.

Directorul general al CNAPM, Florin Goidea, a menţionat, într-o conferinţă de presă, că traficul de cereale, în perioada menţionată, este de aproape 24 milioane tone, cel mai mare din istoria Portului Constanţa.

“Conform datelor preliminare ale CNAPM SA, traficul total de mărfuri este de 62,85 milioane tone în primele 11 luni ale anului 2021, faţă de 55,40 milioane tone în aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o creştere de 13,46%. Estimând, pe baza unei medii a traficului de mărfuri înregistrat în lunile decembrie din ultimii 5 ani, la sfârşitul anului 2021, traficul total ar putea atinge 68 milioane tone. Traficul de cereale atinge 23,78 milioane tone, care raportat la cele 20 milioane de tone înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, înseamnă o creştere de aproximativ 18,9%, cel mai mare trafic de cereale din istoria Portului Constanţa”, a spus Goidea.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

Conform acestuia, din traficul total de mărfuri, 48,06 milioane tone reprezintă trafic maritim şi 14,78 milioane tone – traficul fluvial, în ambele situaţii fiind înregistrate creşteri.

“Traficul maritim a crescut cu circa 15,01%, adică 48,06 milioane tone faţă de 41,8 milioane tone în primele 11 luni ale anului 2020, iar cel fluvial a înregistrat o creştere cu circa 8,7 %, însemnând 14,78 milioane tone, faţă de 13,6 milioane tone, cantitate înregistrată în perioada ianuarie-noiembrie 2020”, a afirmat reprezentantul CNAPM Constanţa.

Potrivit acestuia, creşteri semnificative de trafic se regăsesc la următoarele grupe de mărfuri: petrol brut, combustibili minerali solizi, produse metalice, minereuri, seminţe uleioase şi fructe oleaginoase.

Scăderi de trafic au fost înregistrate în principal la îngrăşăminte, produse chimice şi celuloză şi deşeuri de hârtie.

O uşoară scădere se observă şi în traficul de containere, şi anume circa 5,7 milioane tone faţă de 5,8 milioane tone înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, aceasta însemnând un procent de -1,72%.

Acelaşi lucru se reflectă şi în numărul de TEU-uri, respectiv 584.454 la sfârşitul lunii noiembrie 2021, comparativ cu 592.486 în 2020 (-1,36%).

“Deşi numărul navelor maritime care au acostat în porturile maritime româneşti este în uşoară scădere – 3.681 de nave faţă de 3.701 câte au sosit în perioada similară a anului trecut, se poate observa o tendinţă de creştere în capacitatea medie de încărcare a acestora, dacă ne raportăm la creşterea totală de mărfuri transportate. În ceea ce priveşte numărul navelor fluviale, în primele 11 luni ale acestui an s-au înregistrat circa 9.900 de unităţi care, raportate la cele 9.466 de unităţi sosite în perioada similară a anului trecut, reprezintă o creştere cu circa 4,57%”, a mai informat conducerea CNAPM Constanţa.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: