Turcan: Părinţii vor fi încurajaţi să revină la muncă până la încheierea concediului de creştere a copilului, cu un stimulent de 1.500 de lei

Raluca Turcan Sursa foto: Facebook

Ordonanţa prin care părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent de reinserţie de 1.500 de lei, va fi adoptată azi de Guvern, a anunțat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

“Cifrele pe fond n-arată bine: avem o creştere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalităţii, avem nişte semnale de creştere a şomajului, pentru că se resimt efectele pandemiei. Nu am stat degeaba. În momentul în care văzut această analiză, am venit cu un proiect care, probabil în două săptămâni, va fi adoptat în Guvern şi anume de creştere a vieţii active pentru cei care au ajuns la vârsta de pensionare. Mâine (miercuri, 7 aprilie 2021 – n. r.) în şedinţa de Guvern va fi adoptată o ordonanţă prin care stimulăm părinţii să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, primind un stimulent de reinserţie de 1.500 de lei pe toată durata cât ar fi beneficiat de concediu pentru creşterea copilului. În perioada următoare va fi încă un set de măsuri active prin care persoane care de află în sisteme de dependenţă faţă de stat (şomaj sau ajutor social) să primească nişte impulsuri să intre în viaţa activă”, a menţionat Turcan.

Conform datelor ministrului Muncii, la ora actuală, în România, din totalul celor patru milioane de pensionari, peste 200.000 optează să muncească în continuare după momentul ieşirii la pensie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Chiar dacă avem 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu penalizare sau fără penalizare, plus aproximativ 900.000 de beneficiari de pensie de invaliditate sau de urmaş, 230.000 optează să lucreze după momentul pensionării. Cred că se raportează la varianta de vârstă de pensionare oarecum ca la un beneficiu pe care îl au şi nu ca la un moment în care viaţa activă se încheie şi după aceea beneficiezi de drepturile în urma unei vieţi de muncă. Aici provocarea noastră este, încă din prima secundă, să creştem şi să impulsionăm viaţa activă”, a spus Raluca Turcan.

În altă ordine de idei, oficialul a adăugat că, în ceea ce priveşte piaţa muncii din România, efortul financiar pentru plata şomajului tehnic se ridică la valoarea de 84 de milioane de lei pe lună şi doar în aprilie vor beneficia de acest stimulent aproximativ 55.000 de angajaţi.

“Doar luna aceasta plătim şomajul tehnic pentru aproximativ 55.000 de angajaţi, cu un efort de 84 de milioane de lei pe lună şi, trăgând o linie, din momentul declanşării stării de urgenţă, am salvat aproximativ 1,2 milioane de locuri de muncă prin şomajul tehnic. Acestora li se adaugă şi şomerii indemnizaţi. Schema aceasta este făcută cu cap, în sensul în care noi plătim şomajul tehnic cu obligativitatea să-i menţină în câmpul muncii. Am prelungit plata şomajului tehnic până la finalul lunii august, ceea ce înseamnă că ei vor mai rămâne în câmpul muncii până la finalul acestui an, perioadă în care sperăm ca economia să înceapă să-şi revină, ţinând cont că şi pentru stimularea economiei am avut măsuri de trecere cu bine a stării de urgenţă. Pentru această măsură (şomajul tehnic – n. r.) avem prevăzuţi în buget aproximativ 800 de milioane de lei”, a subliniat şeful de la Muncă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: