Sursa foto: Pixabay
1 Mai este o zi liberă legală în fiecare an, pentru că în această dată se sărbătorește „Ziua Muncii”. Dar de ce este importantă această sărbătoare, cum a dus ea la crearea zilei de lucru de 8 ore, așa cum o cunoaștem astăzi, și de ce este zi liberă, dacă este o zi „a muncii”?
Ziua Internațională a Muncitorilor, cunoscută drept „Ziua Muncii” în majoritatea țărilor”, este o sărbătoare care își are originea în mișcările de protest ale muncitorilor americani care au militat pentru scurtarea zilei de muncă.
La 1 mai 1886, aproximativ 200.000 de muncitori americani au organizat o grevă la nivel național pentru o zi de lucru de opt ore, în contextul în care era normal, la acea vreme, să se lucreze 12-14 ore pe zi.
Acel protest nu a fost orice grevă – ci a făcut parte din ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „afacerea Haymarket”. În data de 1 mai a acelui an, Chicago (împreună cu alte orașe) a fost locul unei demonstrații sindicale majore în sprijinul zilei de lucru de opt ore. Protestele de la Chicago au fost menite să facă parte din mai multe zile de grevă. Însă pe 3 mai 1886, o grevă la uzina McCormick Reaper din oraș a devenit violentă; a doua zi, o întâlnire pașnică la Haymarket Square a escaladat rapid.
Iată cum relata revista Time la acea vreme evenimentele:
„La câteva minute după ora zece în noaptea, în data de 4 mai 1886, o furtună a început în Chicago. Când au căzut primele picături de ploaie, mulțimea adunată în Piața Haymarket a început să se răsfire. La ora opt erau prezente 3.000 de persoane, care îi ascultau pe anarhiști denunțând brutalitatea poliției și cerând ziua de opt ore, dar la ora zece mai erau doar câteva sute de persoane. Primarul, care așteptase să vadă dacă apar necazuri, a plecat acasă și s-a culcat. Ultimul vorbitor își termina discursul când o delegație de 180 de polițiști a plecat din stația aflată la un bloc distanță, pentru a sparge ceea ce a mai rămas din mulțime. S-au oprit la mică distanţă de vorbitor. În timp ce un căpitan a ordonat ca mulțimea să se împrăștie, iar vorbitorul a strigat că este o adunare pașnică, o bombă a explodat în rândurile poliției. Aceasta a rănit 67 de polițiști, dintre care șapte au murit. Poliția a deschis focul, ucigând mai mulți bărbați și rănind 200 de oameni, iar tragedia Haymarket a devenit parte a istoriei SUA”.
Sute de lideri sindicali și simpatizanți au fost ulterior adunați, iar patru dintre aceștia au fost executați prin spânzurare, după un proces care a fost văzut ca o eroare judiciară . A doua zi, pe 5 mai, în Milwaukee, Wisconsin, miliția de stat a tras asupra unei mulțimi de greviști, ucigând șapte dintre aceștia, inclusiv un școlar și un bărbat care hrănea găini în curtea sa.
În 1889, Conferința Socialistă Internațională a declarat că, în comemorarea „afacerii Haymarket”, 1 Mai va fi o sărbătoare internațională a muncii. În Uniunea Sovietică, liderii au îmbrățișat noua sărbătoare, crezând că va încuraja muncitorii din Europa și Statele Unite să se unească împotriva capitalismului. Ziua a devenit o sărbătoare semnificativă în Uniunea Sovietică și în țările din blocul de Est, cu parade uriașe, inclusiv una în Piața Roșie din Moscova, prezidată de funcționari de vârf ai guvernului și ai Partidului Comunist, sărbătorind muncitorul și arătând puterea armatei sovietice. În Germania, Ziua Muncii a devenit sărbătoare oficială în 1933, după ascensiunea Partidul Nazist. În mod ironic, Germania a abolit sindicatele libere a doua zi după stabilirea sărbătorii, distrugând practic mișcarea muncitorească germană.
Dar în SUA, atitudinile anticomuniste din timpul Războiului Rece, precum și opoziția față de unitatea clasei muncitoare, au determinat autoritățile să suprime asocierea zilei de 1 Mai cu mișcările muncitorești. Președintele Dwight D. Eisenhower a declarat în schimb 1 mai „Ziua Loialității” și a declarat că va fi „o zi specială pentru reafirmarea loialității față de Statele Unite ale Americii și pentru recunoașterea moștenirii libertății americane”. Statele Unite sărbătoresc de fapt Ziua Muncii în prima zi de luni a lunii septembrie.
Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și căderea guvernelor comuniste din estul Europei la sfârșitul secolului al XX-lea, sărbătorile pe scară largă de 1 Mai din regiune au scăzut în importanță.
Cu toate acestea, în zeci de țări din întreaga lume, 1 Mai a fost recunoscută ca sărbătoare publică și continuă să fie sărbătorită cu picnicuri și petreceri, în timp ce servește drept prilej pentru demonstrații și mitinguri în sprijinul muncitorilor. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În România, ziua de 1 Mai a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890 și a fost numită „Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii“. Totuşi, sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare abia după instaurarea regimului bolşevic, cu ajutorul Armatei Roşii.
„Fototeca online a comunismului românesc păstrează imagini memorabile de la comemorările zilei de 1 Mai în anii stalinismului atroce, când România era condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar şi în epoca Ceauşescu. Defilările muncitorilor paralizau oraşele. Pancartele acestora dădeau de veste despre depăşirea graficelor de producţie. Oamenii muncii scriau pe afişe că „vor da peste plan“ în anul care vine. În acest timp, protipendada petrecea la palatul Snagov. Într-o serie de fotografii din 1965, vedem cum familia Ceauşescu organiza mese festive cu sute de invitaţi, care prefigurau, parcă, Revelioanele de la Romexpo”, scrie Historia.
În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde, potrivit Wikipedia. Coloane de oameni, în ținute festive, scandau lozinci și purtau pancarte uriașe.
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.