SUA: Un raport al Fed notează că există semne că presiunile inflaţioniste din SUA şi penuria de forţă de muncă se diminuează

dolari Sursă foto: Unsplash

Au existat unele semne încurajatoare că presiunile inflaţioniste din SUA şi penuria de forţă de muncă se diminuează, a arătat miercuri un raport al Rezervei Federale (Fed) a Statelor Unite, dar activitatea economică a încetinit, deoarece măsurile de politică monetară ale băncii centrale influenţează creşterea, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Cinci dintre districtele Fed au raportat creşteri uşoare sau modeste ale activităţii economice generale în ultimele câteva săptămâni, în timp ce şase nu au observat nicio schimbare sau scăderi uşoare faţă de perioada de raportare anterioară, iar unul a citat o scădere semnificativă, a spus banca centrală a SUA.

Fed a lansat cel mai recent sondaj privind starea de sănătate a economiei, derivat din contactele de afaceri la nivel naţional, după ce o serie de date recente au ridicat speranţe că inflaţia prea mare se află pe o traiectorie sustenabilă de încetinire, creşterile salariale fiind mai moderate, iar deficitul de personal mai mic.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Dar acest lucru este însoţit de costul unei astfel de acţiuni, în timp ce Fed încearcă să reducă cererea în economie.

”În general, contactele se aşteptau în general la o creştere redusă în lunile următoare”, a spus Fed în sondajul său, cunoscut sub numele de ”Cartea bej”, care a fost realizat în cele 12 districte ale sale până pe 9 ianuarie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Vânzările cu amănuntul din SUA au înregistrat în decembrie cea mai mare scădere din ultimul an, au arătat miercuri datele guvernamentale, punând cheltuielile consumatorilor şi economia în ansamblu pe o traiectorie de creştere mai slabă în 2023.

Fed a majorat ratele dobânzilor în ultimul an în cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani, pentru a combate inflaţia constant ridicată, dar, odată cu progresele înregistrate în sfârşit, factorii de decizie politică sunt din ce în ce mai încrezători că vor ajunge la un punct de oprire în această primăvară, cu dobânda de politică monetarp în jurul valorii de 5%.

Dobânda de referinţă a Fed pentru împrumuturile overnight se află în prezent într-un interval ţintă de 4,25% până la 4,50%, iar investitorii se aşteaptă ca banca centrală să-şi majoreze rata de politică monetară cu un sfert de punct procentual la încheierea următoarei sale reuniuni de două zile, din 31 ianuarie-1 feb.

Dar au existat ştiri pozitive despre inflaţie.

Multe districte Fed au spus că ritmul creşterilor a încetinit faţă de cel din perioadele recente de raportare, în timp ce aproape jumătate din toate districtele au raportat că presiunile salariale au scăzut.