În această dimineață la intrarea în stația Oradea Vest s-a produs un incendiu la trenul Regio 3111 Arad – Oradea, fiind afectate ambele automotoare, transmite CFR Călători. Cei 20 de călători și personalul feroviar sunt în siguranță, trenul fiind complet evacuat.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Cauzele care au generat incendiul vor fi stabilite de comisia de cercetare, mai transmite compania.
”Pompierii au localizat şi lichidat incendiul, care se manifesta deosebit de violent la nivelul întregului tren, în jurul orei 07.20, după care au acţionat în continuare la faţa locului, pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, la ora 10.00 un echipaj de pompieri aflându-se încă la locul intervenţiei. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit drept cauză probabilă a evenimentului efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect”, a transmis ISU Bihor, conform News.ro.
”În această dimineaţă, pompierii militari orădeni au acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren de călători cu două vagoane, care se deplasa pe ruta Arad-Oradea. Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25, la faţa locului fiind mobilizate imediat, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autospeciale tip ABROLL, o ambulanţă SMURD tip B2 şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. În momentul sosirii forţelor de intervenţie la locul evenimentului, în vagoane nu se afla nicio persoană, toţi pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranţă, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren”, a transmis, vineri, ISU Bihor
Echipajele de pompieri au localizat şi lichidat incendiul în jurul orei 7.20, iar în prezent acţionează pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.”Din fericire, nu au existat persoane rănite”, a precizat sursa citată.
Trenul se află între localităţile Livada de Bihor şi Oradea.
Incendiile izbucnite la locomotive sau la trenuri de călători au devenit frecvente în România.