Grupul chinez Huawei, interesat să vândă către Mercedes și Audi participaţii în divizia sa de software

Huawei Facebook

Grupul chinez Huawei Technologies a întrebat Mercedes Benz şi Audi (divizie a Volkswagen) dacă sunt interesate să achiziţioneze mici participaţii în divizia sa de software şi componente pentru automobile inteligente, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Decizia este menită să extindă parteneriatele lor dincolo de brandurile din China. De asemenea, Huawei, afectat din 2019 de sancţiuni comerciale impuse de SUA, speră că prezenţa investitorilor străini îl va ajuta să apere afacerea de potenţiale noi tensiuni geopolitice, susţin sursele.

Huawei a avut în ultimele săptămâni discuţii preliminare cu Mercedes, iar companiei germane i s-a oferit o participaţie între 3% şi 5%, valoarea urmând să fie negociată. Dar Mercedes nu este interesată, în timp ce nivelul de interes al Audi faţă de oferta Huawei nu a putut fi determinat imediat, adaugă sursele. Totuşi, este posibil ca Audi şi Huawei să dezvolte împreună tehnologii de conducere autonomă pentru Audi. Acele tehnologii ar urma să fie utilizate la vehiculele destinate din 2025 pieţei din China şi care ar urma să fie produse de societatea mixtă dintre Audi şi FAW Group, conform surselor.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

Grupul chinez a anunţat luna trecută separarea de divizia sa Intelligent Automotive Solution (IAS), care intenţiona să devină echivalentul furnizorului german Bosch de componente pentru vehicule electrice inteligente, într-o nouă companie care va primi cele mai importante tehnologii şi resurse ale fostei divizii.

Principalul partener auto Chongqing Changan Automobile va deţine până la 40% din noua firmă, a informat Changan Auto, într-un comunicat de presă, în care nu au fost dezvăluite însă detaliile financiare ale tranzacţiei.

Alte surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au precizat anterior că noua divizie ar urma să fie evaluată între 28 şi 25 miliarde de dolari.

Iniţial, şefii de la Huawei şi-au pus speranţe mari că noua divizie din domeniul automobilelor inteligente va fi un nou motor de creştere. Huawei a investit trei miliarde de dolari în noua divizie de la înfiinţare şi între timp a creat o echipă de R&D de aproximativ 7.000 de persoane. Însă, aceasta a devenit singura divizie care înregistrează pierderi din cele şase divizii principale ale Huawei şi în prima jumătate a acestui an a realizat venituri de un miliard de yuani, o mică parte din veniturile totale de 310,9 miliarde de yuani realizate de întregul grup.