Intrările brute de capital pe pieţele emergente, excluzând China, au urcat anul trecut la 110 miliarde de dolari, sau 0,6% din PIB-ul lor, cel mai ridicat nivel din 2018, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internaţional, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Datele demonstrează rezistenţa pieţelor emergente, în pofida majorării dobânzilor în SUA, care au dus la retragerea fondurilor pentru investiţii în dolari.
În schimb, arată datele FMI, pieţele emergente s-au confruntat cu un declin al intrărilor nete de portofolii, un indicator mai volatil, în timp ce nivelul intrărilor nete de investiţii străine directe (FDI) a fost mai stabil.
“Aceste evoluţii se datorează parţial fundamentelor mai solide. Într-adevăr, multe ţări beneficiază acum de pe urma cadrului fiscal, monetar şi financiar mai robust, precum şi de implementarea mai eficientă a politicilor şi instrumentelor”, se arată în raportul FMI.
Potrivit raportului, în China s-au înregistrat ieşiri nete de capital în perioada 2022-2023, inclusiv un nivel negativ al intrărilor de investiţii străine directe.
Per ansamblu, intrările brute globale de capital au scăzut la 4,4% din PIB-ul global, sau 4.200 miliarde de dolari, în perioada 2022-2023, de la 5,8% din PIB-ul mondial, sau 4.500 miliarde de dolari, în perioada 2017-2019. Aceste evoluţii reflectă parţial o scădere a fluxurilor de capital, străinii cumpărând mai puţine active locale, iar rezidenţii achiziţionând mai puţin active peste hotare, apreciază FMI.